Încă un autobuz a luat foc la Iaşi. Când vor fi scoase de pe străzi rablele RATP?

Un autobuz al regiei de transport public a luat foc vineri seară în timpul mersului, iar călătorii aflaţi în mijlocul de transport au fost evacuaţi imediat, fără a se înregistra victime, fiind al treilea incident de acest gen petrecut în ultimele săptămâni.

Autobuzul care aparţine regiei locale de transport circula pe ruta Dacia-Copou, iar în zona Liceului Sportiv din Copou a luat foc, incendiul izbucnind în partea din spate a mijlocului de transport.

Călătoriu aflaţi în acel moment în autobuz au fost imediat evacuaţi, iar şoferul a încercat să stingă flăcările cu ajutorul unui extinctor. Întrucât nu a reuşit acest lucru, iar flăcările s-au extins rapid, a fost necesară intervenţia pompierilor ieşeni.

Este al treilea incident de acest gen petrecut în ultimele săptămâni la Iaşi, în toate aceste cazuri fiind implicate autobuze ale regiei ieşene de transport. Ultima întâmplare s-a petrecut pe 12 mai, tot în zona Copou.

Parcul de tramvaie şi autobuze al regiei locale de transport este uzat, unele mijloace de transport având o vechime de câteva zeci de ani.

Regia locală de transport din Iaşi a intrat în faliment la sfârşitul lunii martie, din cauza datoriilor mari către stat, autorităţile locale anunţând că întreaga activitate va fi transferată către Compania de Transport Public. (sursa foto: Elvis Grigorovici)

Administratie

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)