După ce a fost refuzat de candidaţii la Primărie să facă o coaliţie anti-Chirica, Bodea le cere ieşenilor să se coalizeze împotriva PSD

”Am făcut un apel public către toţi candidaţii care îşi doresc cu adevărat schimbarea PSD de la Primărie să ne coalizăm forţele pentru ca după 5 iunie să avem o altă administrație. Nu am cerut această coalizare pentru mine, ci să facem un nou sondaj, iar cel mai bine plasat care îl poate bate pe Chirica să primească sprijinul celorlalţi. S-au precipitat cu totii sa mă acuze că aceste ultime sondaje, care ma plasează ca fiind candidatul cu cea mai mare sansă să înving candidatul PSD, ar fi deformate. Deşi, dincolo de comentariile politicianiste, ştim absolut toţi că sunt cifre foarte aprope de realitate. Însă, eu am acceptat să nu luăm de bun niciun sondaj, să realizam împreună o nouă cercetare sociologică, transparentă, şi să ne coalizăm toţi pentru înfrângerea sistemului acesta clientelar şi putred care a ajuns, iată, să ne puna şi viaţa în pericol.

Unii au folosit această ocazie pentru a mă ataca pe mine, din nou. Eu am conştiinţa împăcată că am făcut tot ce ţine de mine pentru a răspunde aşteptărilor majorităţii ieşenilor care îşi doresc ca PSD si Mihai Chirica să nu mai fie la conducerea oraşului după 5 iunie. Responsabilitatea pentru fragmentarea tuturor voturilor anti-PSD aparţine celor care au pus orgoliile personale înaintea  interesului oraşului. Acum, nu îmi ramane decât sa fac un apel la maturitatea electoratului iesean care isi doreste schimbarea, indiferent de vanitatile si angoasele propriilor candidaţi, să intelegem ca există un singur tur. Orice vot fragmentat al electoratului anti-PSD este un vot pentru menţinerea la putere a PSD”.

SURSA: Comunicat de presă Marius Bodea, candidat PNL la primăria Iaşi

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)