CRONICA LUI CĂLIN: Despre cum un corp întâlnește alt corp și i se adresează…
A renunța la beneficiile industriei facerii de spectacole pare azi un experiment teatral extravagant. A renunța la ilustrații muzicale, la efecte de lumini, la coregrafie și costume de scenă, preferând, în schimb, să revii la fundamentele teatrului, acolo unde un corp întâlnește alt corp și i se adresează, are astăzi, în lumea spectacolului-show, ceva din nebunia îndârjită, demodată, dar cu atât mai tentantă, dintr-un laborator teatral. A renunța la comedie, în vremuri în care unul dintre principiile de lucru ale teatrelor românești este „să-i facem pe oameni să se simtă bine”, reprezintă, desigur, un alt risc asumat. A te întoarce la frumusețea pură a cuvântului, în plin ev al post-dramaticului, a încerca să ignori superficialitatea acestui timp în avantajul filosofării înalte, poate stârni zâmbete ironice, dar și priviri în gol.
La toate astea m-am gândit urmărind Sunset Limited, spectacolul lui Andrei și al Andreei Grosu (Teatrul Unteatru), prezentat în Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2016. Scenariul lui Cormac McCarthy, scris în 2006 și transpus în filmul de televiziune al lui Tommy Lee Jones, pune în discuție, într-o manieră poetico-filosofică, aspecte ale unui existențialism updatat, filtrat prin gândirea și emoțiile omului contemporan: cum se mai solvează azi conflictul dintre credință și necredință, ce anume generează revolta față de viață, negarea celuilalt, însingurarea metafizică, moartea ca unică opțiune, ce mai înseamnă prietenia și cum se explică absența ei etc. În spectacolul soților Grosu, se renunță la dihotomia personaj alb – personaj negru, cerută de autor, și, într-adevăr, irelevantă pentru contextul românesc al montării. Trenul expres în fața căruia încearcă să se arunce Profesorul este înlocuit cu metroul, iar apartamentul celuilalt personaj, cel care împiedică suicidul, devine o banală stație. Tot de metrou. E o soluție inspirată, pentru că spațiul subteran induce publicului sentimentul de adâncime, de underground sufletesc și de lumină mereu amânată, aflată „sus”, și la propriu și la figurat. Aproape că ești tentat să percepi acest spațiu drept unul de tranzit între viață și moarte, ca și cum suicidul ar fi avut loc, iar acum s-ar decide mântuirea sau damnarea sinucigașului.
Richard Bovnoczki (fostul condamnat pentru crimă, azi slujitor al lui Iisus și al vieții) și Șerban Pavlu (Profesorul ce, din contra, vrea să o termine cu viața) construiesc din nimic un peisaj emoțional straniu, cu stări contradictorii, cu întrebări și răspunsuri intense al căror „fâlfâit” aproape că îl auzi, cu idei ce se desprind din oameni și plutesc neliniștitor peste spectatori, cu povești ce ne vorbesc despre demoni și îngeri personali, cu pledoarii pentru viață și pledoarii pentru moarte egal de bine susținute, făcând ca întregul să se decidă când sub forma unui dialog platonician în care se caută adevăruri, când în tonuri confesive, de o intimitate extremă. Prin scenă circulă, ca într-un naufragiu, bucăți de sentiment, ecouri ale omenescului înfiorat, tăceri ascuțite și, din când în când, metroul Sunset Limited, vehicul misterios ce pare că leagă nimicul de totul. Relația între personaje se dezvoltă treptat, interpretarea firească, fără denivelări, ajutând spectatorul să observe pe viu întâlnirea unor cuvinte și a unor stări. Concentrarea actorilor este, de la început până la sfârșit, maximă, o rețea de înaltă tensiune a cărei atingere îți electrocutează credințele și convingerile. Fiecare secvență textuală este atent studiată, asumată în toate sensurile ei și apoi redată în așa fel încât, de fiecare dată, pare un nod dramatic esențial, un semn pe o hartă ce ne ghidează către noi înșine. Actorii se proiectează unul în celălalt, își găsesc motivațiile unul în celălalt, ca și cum fiecare dintre ei ar fi o față ascunsă a celuilalt.
Finalul este suspendat, fără rezolvare, fără vreun happy-end care să ne readucă în confortul ce ne-a fost bruscat timp de aproape două ore, cu o divinitate din a cărei tăcere se vor naște, și pe mai departe, spaime și speranțe. Se va sinucide, totuși, Profesorul? A avut vreun sens întâlnirea cu celălalt? Este celălalt un trimis al Lui, sau este pe cont propriu în această încercare disperată de a-și salva semenul de la neant? Nu putem ști! E un final ce te pălmuiește, zâmbindu-ți…
Sunset Limited e genul acela de spectacol care îți amintește de acele sunset times în care simplitatea teatrală era o virtute și în care actorul îndeplinea o formă de misionariat. Sunt utile aceste reverențe făcute împotriva curentului, căci ne ajută să înțelegem ce am devenit, azi, noi, cei pentru care fotoliul din sala de teatru încă reprezintă o soluție…
Teatrul Unteatru – Sunset Limited, de Cormac McCarthy. Regia: Andrei și Andreea Grosu. Scenografie: Vladimir Turturica. În distribuție: Richard Bovnoczki și Șerban Pavlu. Spectacol vizionat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, 14 iunie 2016.
• Text semnat Călin Ciobotari
Loading ...
