CRONICA LUI CĂLIN: Sufletul rus, variațiuni antropologice…
Spectacolul celor de la State Theatre of Nations Rusia, Farmecul adânc al Rusiei, are toate ingredientele pentru a fi plasat în categoria spectacolelor de public. Montat în cheie clasică, ne prezintă actori foarte buni, povești pitorești de un realism deschis către comic, muzică (de cele mai multe ori interpretată live), cromatică diversă, totul ambalat într-o producție-ambasador menită să descrie lumii ceva din atât de mult și atât de puțin cunoscutul „suflet rus”.
Construit pe opt povești scrise de Vasili Shukshin, spectacolul letonului Alvis Hermanis decupează scene atemporale din viața de zi cu zi a unor oameni simpli, cei mai în măsură, crede regizorul, pentru a ne vorbi despre Rusia profundă. Deși fiecare dintre scene este dominată de un protagonist, miza o reprezintă mai degrabă comunitatea, alcătuită din familie și vecini. Faptele protagonistului sunt prezentate (prin metoda story-telling-ului), comentate, disecate de un grup-martor. Individul rus nu poate exista într-un dincolo al comunității, ci este prins până la sufocare în rețeaua aceasta de curiozități ale unor micro-lumi în care toți se cunosc, se pândesc și se agasează reciproc, cu o voluptate fără limite.
Elementul de legătură al celor opt scene îl reprezintă un obiect scenografic pe cât de banal, pe atât de util: o bancă lungă, cu aspect de laiță, semn al contemplației așezate, al asistatului la spectacolul lumii, al odihnei, al reuniunii, dar și marcă a unei pasivități pe care și noi, românii, o cunoaștem atât de bine. Fiecare scenă e personalizată vizual prin câte trei panouri-fotografie care, pe de o parte, ilustrează poveștile, pe de altă parte constituie o incursiune vizuală în universul rusesc.
Concret, spectacolul ne propune prin intermediul câtorva schițe (ce amintesc, până la un punct, de prozele scurte ale lui Cehov), intrarea într-un show-room caracterial, o panoplie structurată pe sexe, pe vârste, pe năravuri și apucături. Rusul melancolic, rusul cu înclinații artistice, rusul care se întoarce acasă, rusul care pleacă de acasă, rusul care nu-și poate depăși prejudecățile, rusul violent, rusul îndrăgostit, rusul pătimaș, rusul curios ș.a.m.d. De o atenție specială au parte relațiile de cuplu, acolo unde dialectica bărbat-femeie e mereu una pe punctul de a exploda; relațiile copii – părinți, ce subîntind raporturi între generații, contribuie și ele la exercițiile antropologice ale lui Hermanis și ale actorilor săi. Sunt exploatate locuri comune ale spiritului rusesc – atașamentul de locul natal, nostalgia, solidaritatea, dar și frânturi de abis, extreme, blocajele în fatalitate, limitele oricărui vis. Mai toate poveștile au un colorit comic, chiar și cele cu final tragic, personajele lui Shukshin fiind incapabile să provoace altă atitudine decât cea de simpatie.
Foarte important în spectacolul rușilor de la Theatre of Nations este elementul muzical. Muzica este călăuza ce ne conduce printre ritmurile adânci ale sufletului rus, indiferent că pulsațiile sale provin din mediul rural sau periferic urban; fragmente sfâșietoare, cântece vesele, coralități sau partituri individual susținute, acordeoane sau voci, plasate inteligent în miezul poveștilor, creionează radiograme de stări, pattern-uri ancestrale și lesne recognoscibile.
Tributar modelului teatral european clasic, regizorul își dezvoltă producția în jurul actorului-star Evgeny Mironov, toți ceilalți actori gravitând în jurul acestuia. Deși fiecare are momentul lui de glorie, cel servit din toate direcțiile este Mironov (cu excepția primei povești), pe care îl regăsim și îl admirăm într-o diversitate debordantă de compoziții.
Una peste alta, e un spectacol plăcut, cu o regie discretă, cu interpretări actoricești viguroase, exotic pentru spectatorul occidental, familiar pentru spectatorul est-european și, probabil, esențial pentru spectatorul rus.
State Theatre of Nations Rusia – Farmecul adânc al Rusiei, bazat pe poveștile lui Vasily Shukshin. Regia: Alvis Hermanis. Scenografie şi poze: Monica Pormale. Concept costume: Viktoria Sevryukova. Dramaturgie: Roman Dolzhanskiy. Coregrafie: Nikolay Androsov. Muzică: Pavel Akimkin. Light design: Evgeny Vinogradov. Regizori tehnici: Kristina Koshkina, Evgenia Antoniuk. În distribuţie: Evgeny Mironov, Chulpan Khamatova, Yulia Svezhakova, Yulia Peresild, Nataliya Nozdrina, Alexander Grishin, Pavel Akimkin, Alexander Novin, Dmitriy Zhuravlev. Spectacol vizionat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, 15 iunie 2016.
Text semnat Călin Ciobotari
Loading ...
