Liberalii, la un pas de marea surpriză în CJ Iaşi. Maricel Popa a câştigat la un vot diferenţă

Şedinţă interesantă la CJ, acolo unde PSD era cât pe ce să rateze şefia instituţiei. Social-democratul Maricel Popa a fost ales la mustaţă preşedinte al CJ Iaşi, cele două funcţii de vicepreşedinte revenind lui Victorel Lupu (PSD) şi Victor Chirilă (ALDE).

Şedinţa de constituire a consiliului judeţean Iaşi a durat aproape trei ore, Maricel Popa (PSD) obţinând 19 de voturi, cu un vot în plus faţă de contracandidatul său, liberalul Daniel Minciună.

În cele două posturi de vicepreşedinte au fost aleşi Victorel Lupu (PSD) şi Victor Chirilă (ALDE), ambii consilieri judeţeni şi în mandatul anterior.

Pentru funcţiile de vicepreşedinte, ALDE a avut doi candidaţi, în cursă intrând şi Vasile Şalaru, el fiind propus de un reprezentant UNPR. Şalaru anunţase încă de joi seară că va candida, după ce a fost susţinut de majoritatea reprezentanţilor ALDE din Biroul Politic Teritorial al filialei. Cu toate acestea, liderul organizaţiei judeţene ALDE Iaşi, senatorul Varujan Vosganian şi-a anunţat susţinerea pentru Victor Chirilă.

În final, Victor Chirilă a primit 22 de voturi, Victorel Lupu 21 de voturi, iar Vasile Şalaru 14. Cel de-al patrulea candidat la un post de vicepreşedinte, Alin Aivănoaei (PMP) a obţinut 15 voturi. Liberalii nu au mai făcut nici o propunere pentru funcţia de vicepreşedinte a CJ Iaşi.

Noul preşedinte al CJ Iaşi, Maricel Popa a declarat imediat după alegerea sa în funcţie că va colabora cu toate partidele din cadrul CJ Iaşi şi că prioritatea sa este atragerea de investiţii majore în judeţ. Totodată, Popa a spus că va cere sprijinul parlamentarilor din Moldova pentru susţinerea proiectului autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş.

În consiliul judeţean Iaşi, PSD şi ALDE deţin majoritatea, cele două formaţiuni având împreună 20 de mandate din cele 37. PNL are 12 consilieri, PMP trei, iar UNPR doi.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)