Rezultat previzibil la CL: Harabagiu (PSD) şi Botez (ALDE) sunt noii viceprimari ai Iaşului
Nici o surpriză în Consiliul Local, unde PSD domină autoritar. Social-democraţii au făcut alianţă cu ALDE în consiliu deşi deţin singuri majoritatea în acest for, în cele două posturi de viceprimari fiind aleşi Gabriel Harabagiu (PSD) şi Radu Botez (ALDE).
Cel care a făcut propunerea ca Radu Botez, candidatul ALDE la primăria Iaşi în alegerile din 5 iunie, să ocupe unul din cele două posturi de viceprimar a fost primarul Mihai Chirica, totodată liderul filialei municipale PSD.
Liberalii, care deţin opt mandate în consiliu, au anunţat că nu fac nici o propunere pentru postul de vice.
Atât Gabriel Harabagiu, cât şi Radu Botez au fost aleşi cu 16 voturi pentru, în timp ce 10 consilieri au votat împotrivă. Reprezentantul PSD Călin Scripcariu a absentat de la şedinţă, astfel că el va depune jurământul în următoarea reuniune a consiliului.
La depunerea jurământului consilierilor, aceştia au rostit doar cuvântul «Jur», pentru a scurta reuniunea.
Prezentă la şedinţa consiliului local Iaşi, Aurica Ichim, director al Muzeului Unirii din Iaşi i-a urat succes noului primar, Mihai Chirica, cerându-i totodată să aibă „urechea astupată la linguşeli”.
Harabagiu este un apropiat al lui Chirica, el ocupând postul de director la Casa Studenţilor.
Primarul PSD Mihai Chirica a spus în cadrul şedinţei de constituire a consiliului local că îi va reprezenta pe toţi ieşenii, indiferent dacă l-au votat sau nu, în timp ce liberalii au anunţat că vor face o opoziţie constructivă pe parcursul acestui mandat.
În consiliul local Iaşi, PSD deţine 14 mandate, PNL 8, PMP şi ALDE câte două, iar un consilier este independent.