Viorel Blăjuţ: „Doar am aderat la grupul deputaţilor PSD. N-am semnat nici o adeziune la PSD şi nici n-am negociat nimic pentru toamnă”

Deputatul Viorel Blăjuţ susţine că a aderat la grupul PSD din Camera Deputaţilor, dar nu s-a înscris în acest partid, precizând că nu a negociat o nouă candidatură în toamnă şi că are ca optiune inclusiv retragerea din politică.

Blăjuţ a spus că a rămas în continuare independent, fără a depune vreo adeziune la PSD.

„Am văzut tot felul de informaţii, dar nu am aderat la PSD, ci doar m-am afiliat la grupul deputaţilor social-democraţi. Eu activam în grupul PND, care între timp s-a desfiinţat. Am nevoie de sprijin să-mi pot promova iniţiativele legislative, însă nu am semnat nici o adeziune la PSD”, a spus Viorel Blăjuţ.

Deputatul de Iaşi a mai precizat că nu a negociat nimic cu PSD pentru un loc pe liste la alegerile parlamentare din toamnă.

„Am şi opţiunea retragerii din politică, nu am negociat cu nimeni nimic”, a adăugat Blăjuţ.

El a fost ales în 2012 pe listele PPDD ca deputat de Iaşi, iar imediat după alegeri a demisionat din acest partid, activând ca independent.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)