Alina Gorghiu: «Dacă va candida la deputaţi, şefa IŞJ Iaşi să se retragă din funcţie». Camelia Gavrilă: «N-am decis, vorbim de ipoteze, listele nu sunt făcute»

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu i-a cerut şefei Inspectoratului Şcolar Iaşi, Camelia Gavrilă (PSD), să renunţe la funcţie dacă va candida în alegerile parlamentare, pentru a separa politica de şcoală.

„În Iaşi este o situaţie interesantă. Doamna inspector general (Camelia Gavrilă – n.r.) înţeleg că va deschide lista la PSD. Dacă e adevărat, atunci întreb cum se va separa în Iaşi politica de ceea ce înseamnă şcoală. Dacă se confirmă acest lucru, trebuie să-i cer eu ministrului Educaţiei să ia măsuri sau guvernului Cioloş. Aş miza totuşi pe bunul simţ al celui care se află în situaţia aceasta. Nu te împiedică nimeni să candidezi, dar dacă eşti hotărât să candidezi la o funcţie în Parlament cred că important şi aşa ar fi demn să faci pasul lateral”, a spus liderul liberal, Alina Gorghiu.

Ea a mai afirmat că este greu să ai dublă personalitate, când eşti şi candidat, dar şi cel care numeşte preşedintele comisiei de concurs pentru directorii de şcoli.

„Te duci şi candidezi şi laşi funcţia de inspector general, pentru că inspectorul general este cel care numeşte preşedintele comisiei de concurs. E greu să ai această dublă personalitate fără să se suprapună una peste alta şi să fii inspector imparţial atunci când numeşti preşedintele comisiei de concurs şi să faci abstracţie că eşti locul unul la Camera Deputaţilor pentru PSD”, a declarat Alina Gorghiu.

În replică, şefa IŞJ Iaşi Camelia Gavrilă a precizat că nu a luat încă o decizie privind candidatura sa pentru Parlament, dar că dacă va candida, fie se va suspenda din funcţie, fie îşi va lua concediu de la IŞJ, pentru a se implica în campania electorală.

„Vorbim de nişte ipoteze, iar listele nu sunt făcute. Important e ca PNL să se concentreze pe propriile liste înainte de a emite judecăţi de valoare, pe ipoteze. O listă trece prin avizarea BPJ şi apoi a BPN. E o chestiune despre care vom afla în luna octombrie dacă este o realitate sau nu. Dacă voi candida la Parlament, o voi face nu din postura unui activist politic, ci pentru că am fost un profesionist în zona educaţiei. Iar dacă voi fi pe liste, nu se vor amesteca lucrurile, mă voi suspenda din funcţie, există inclusiv varianta concediului. Va fi o întrerupere a activităţii”, a declarat Camelia Gavrilă.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)