Deputatul Emacu: «Nu candidez la parlamentare, dar rămân în echipa PMP». Cât va scoate filiala la alegeri

Liderul PMP Iasi Gheorghe Emacu nu mai vrea un mandat de deputat în viitorul Parlament şi nu va figura pe liste la alegerile din 11 decembrie.

„Nu candidez, dar rămân în echipa PMP. Încă din momentul în care s-a făcut fuziunea PMP-UNPR, am stabilit că eu rămân preşedinte de filială, iar Petru Movilă va fi locul unu la deputaţi”, a afirmat deputatul Emacu.

Propunerile cu candidaturile PMP Iaşi au fost trimise la Bucureşti, în ordine alfabetică, iar în următoarele săptămâni vor avea loc discuţii cu şefii de filiale pentru stabilirea ordinii pe liste.

Fuziunea PMP-UNPR n-a ridicat semnificativ partidul în sondaje la nivel national, PMP situându-se în continuare puţin peste pragul electoral.

La Iaşi, PMP şi UNPR au luat împreună pe judeţ la locale peste 12 la sută, însă acest scor va fi greu de atins la alegerile parlamentare. Filiala ţinteşte un senator şi doi deputaţi, asta însemnând 15 la sută din voturi. Cel mai probabil, locul unu la Senat şi locul 2 la deputaţi vor reveni unor reprezentanţi ai fostului UNPR.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)