Cronica lui Călin: Punctul orb. Tragedie modernă cu parfum grecesc
Piesa dramaturgului Yannis Mavritsakis, tradusă de Elena Lazăr și adaptată scenic de Radu Afrim, propune o meditație asupra așa numitului „punct orb”, zonă de limită a conștiință, loc în care rațiunea se oprește ca în fața unui semafor roșu ce îi interzice trecerea. Este acel ceva, greu definibil, foarte adânc, pe care îl poți experimenta doar în momente de limită existențială, în vecinătatea intensă și inevitabilă a morții. Întregul text, așa cum l-am „citit” prin intermediul montării lui Afrim, e un fel de decopertare, strat după strat, a învelișurilor ființei umane: învelișul social, învelișul convențiilor, învelișurile relației cu celălalt și cu sinele, învelișurile traumelor și ale deziluziilor de tot felul, învelișurile speranței și ale așteptării. La capătul acestei călătorii către sine, hipnotic, neliniștitor, te privește acest punct orb/ blind spot, ultim atom al existenței tale, trecere dinspre a fi spre a nu fi. E același punct orb care, neștiut, a alimentat personajele tragediilor grecești, e același punct orb spre în care s-au oglindit Hamlet și alți mari damnați. Un simptom al aproprierii de punctul orb este privitul în gol. Un altul este conștientizarea ego-ului orb, acel ego al tău pe care îl cunosc doar ceilalți, numai ție rămânându-ți străin. Un altul e singurătatea ce devine insuportabilă…
Nicki și-a pierdut soțul. Spaima că îl va pierde, pe care o resimțise dintotdeauna, s-a împlinit. Suferința a depășit limitele pe care e dispusă să le accepte rațiunea. Iar Nicki nu poate face altceva decât să rătăcească pe străzile straniei lumi a spectacolului lui Afrim, acolo unde întâlnește oameni care produc sau încasează durere. Femeia de la semafor, o sărmană vânzătoare de șervețele, și-a pierdut ambii copii, iar acum urmărește neîncetat traficul de mașini, întrebându-se dacă se îndreaptă undeva sau dacă nu cumva șoferii în ai căror ochi privește își petrec viața în acest infinit du-te vino, fără sens, fără sfârșit. Măcelarul care în timpul liber trage la tir, grupul de tineri violenți, directorul de bancă ce se transformă la lăsarea serii în travestit-cenușăreasă, urmărit de „societate” cu un câine lup real, „carnea vie” în rochie roșie, ce va muri înghețată de frig, pe stradă, tânărul bătut până ce-și dă duhul și alții. Cu toții alcătuiesc o lume de margine, dincolo de care e neantul.
Radu Afrim organizează spectacolul pe trei spații, bine delimitate: interiorul casei lui Nicki (masă, candelabru, stativ pentru cămășile albe ale soțului mort), apoi barul Blind Spot (transformat în una dintre secvențe într-o măcelărie) și strada (felinare, mașini de jucărie „parcate”, semafoare, fragmente de vegetal, zidăria clădirilor din preajmă etc.). Domină nuanțe de verde aproape fluorescent și violetul palid al fundalului, cromatică a trans-realului, învăluită de cețurile montane ale unei călătorii de demult, de frigul năprasnic, ori de starea de transă produsă de „Riders on the storm” (The Doors), cântată de travestit în barul Blind Spot. Parte din ritmurile latente ale spectacolului sunt induse tocmai prin melodicitatea aceasta persistentă, obsesivă. E multă poezie în acest spectacol al lui Afrim, o poezie necăutată, inerentă poveștii, o poezie a violenței, o alta a așteptării, o poezie a celor ce pleacă, o poezie a morții.
Foarte fine, ironic conturate, reacțiile societății în raport cu drama personală a individului definesc și mai acut unul dintre mesajele colaterale: ești pe cont propriu! Un simplu moment de slăbiciune și societatea te va sfâșia, ori te va hăitui asigurându-te, desigur, de bunele ei intenții. Singurătatea – și spectacolul este, da, și despre singurătate! – te apropie și ea de „punctul orb”.
Seducătoare sunt fluența fragmentată a poveștii, succesiune de cadre ce se întrepătrund, metafora șervețelului (cine și-ar fi putut închipui că un banal șervețel nazal găurit poate deveni o imagine atât de profundă a morții!), alternarea temporalităților, gestionarea spectralului și toate celelalte condimente cu specific afrimian.
Foarte bine integrați în atmosferă actorii ploieșteni! Ada Simionică (Nicki) produce un conglomerat de stări: vulnerabilitate, așteptare, fragilitate, disconfort adânc existențial. Drama personajului ei e contaminantă, devii solidar și părtaș la tristețea acestei femei ce își așteaptă soțul mort, ca într-o tragedie modernă cu parfum grecesc. Clara Flores (vânzătoarea de șervețele) este și ea un mesager al tragicului; își poartă personajul pe frontiera foarte incert trasată dintre nebunie și normalitate; e un dublu al lui Nicki, o prelungire a tragediei din tematica soțului mort în cea a copiilor morți. Cristian Popa (directorul de bancă, travestitul) ilustrează cu abilitate schimbarea posturilor sociale, transformându-se din cel ce urmărește în cel urmărit și dezvoltând distanțele între ceea ce suntem și ceea ce părem a fi; e cel ce refuză și cel ce este refuzat, este instrument al societății și obiect asupra căruia instrumentul acesta necruțător se manifestă. Cinismul lucid al lui Ioan Coman este esența unui alt personaj foarte bine închegat (Vânzătorul).
Punctul orb e unul dintre cele mai sensibile spectacole marca Afrim pe care le-am văzut în ultimii ani. E nespus de intim, un fel de șoaptă care îți dă târcoale și ți se adresează, povestindu-ți duios despre atrocitățile din imediata ta vecinătate. E profund și actual, tandru și violent…
Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, Punctul orb, de Yannis Mavritsakis. Traducerea: Elena Lazar. Regia: Radu Afrim. Scenografia: decor Adrian Damian, costume Claudia Castrase. Univers sonor: Radu Afrim. Asistent regie: Eusebiu Tudoroiu. Cu: Ada Simionică (Niki), Ioan Coman (Vânzătorul), Clara Flores (Femeia), Cristian Popa (Directorul băncii), Bogdan Farcaș (Funcționarul), Mihaela Popa (Fata), Karl Baker (Tânărul 1), Ionuț Vișan (Soțul), Andrei Ciopec (Tânărul 2), Gabriela Sandu (Fetița vânzătorului), Eusebiu Tudoroiu (Băiatul femeii), Răzvan Băltărețu (Un om în bar), Ionuț Manea (Un om in bar), câinele Freyja. Spectacol vizionat pe 24 octombrie 2016, în FNT.
• Text semnat Călin Ciobotari
Loading ...
