Scriitorul Lucian Dan Teodorovici povesteşte cum au fost primele 5 minute după cutremur: «M-am cam speriat. Nu de cum trăim cutremurele, ci de cum trăim Facebook-ul»

«Unu şi douăzeci, azi noapte. De vreo trei luni, nu m-am mai văzut treaz la ora asta, dar s-a întâmplat să n-am somn tocmai acum. Bun. Adică rău. Că mi se zguduie brusc patul şi pe-afara urlă instantaneu douăzeci de câini sau cam pe-acolo. Adela, care-i la televizorul de jos, ţipă uşor, speriind pisicile, vine repede la mine şi mă-ntreabă: L-ai simţit? Cum să nu, normal. A fost destul de mare, zice. Da, zic eu. Mă îngrijorează să nu fi avut ceva efecte prin alte părţi, mai zic eu. Nu cred, zice ea. Îmi zic în gând: ia să văd pe Facebook. Dacă a fost nasol, poate or scrie unii. Apoi îmi vine să râd: frate, abia au trecut trei minute, oamenii dorm, cine să scrie? Câinii încă urlă, demenţi şi-nfricoşaţi, pe-afară. Deschid totuşi Facebook-ul, să văd dacă măcar vreun prieten a avut insomnii şi a fost pe fază. Primul post pe wall: „Cutremur! L-a mai simţit careva?!”. Douăzeci de comentarii! Dau mai jos: alt prieten e deja la a doua postare, prima a fost o constatare, a doua o poantă cu Dragnea şi cutremurul. Fiecare cu alte zece-cinşpe comentarii. Dau mai jos, mai jos. Una după alta, postări după postări, toate cu cutremurul. Toate cu reacţii de la diverşi alţi prieteni. Serios?! Abia s-au făcut vreo patru minute! Deschid uşa la balcon: câinii încă-s în concert, îşi trag cu greu suflul, urlă convalescent, poate un pic mai încet, însă n-au renunţat la spaime. Revin în casă, dar nu mă dumiresc şi pace: wall-ul mi-e plin de sus până jos de postări şi comentarii. Cum naiba, în nici cinci minute? Concluzia 1: nimeni nu doarme la ora unu şi douăzeci. Concluzia 2: toţi prietenii mei virtuali au, musai, telefoane cu comandă mentală, că altfel nu-mi dau seama cum au avut timp să scrie sau să comenteze. Concluzia 3: m-am cam speriat. Nu de cum trăim cutremurele, ci de cum trăim Facebook-ul. În rest, un an nou fericit, ce să mai zic», scrie Lucian Dan Teodorovici pe Facebook.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)