Cadoul PSD Iaşi pentru Iacoban: funcţia de director adjunct administrativ la Universitatea Tehnică. Totul s-a petrecut fără concurs, la două zile după alegeri

Mihai Chirica plângea în momentul în care Sorin Iacoban a fost tăiat de Dragnea de pe lista candidaţilor PSD Iaşi la parlamentare. Ba mai mult, Chirica dădea de înţeles că partidul va avea grijă de Iacoban şi că omul nu va rămâne pe drumuri la terminarea mandatului de deputat.

La două zile după alegerile din 11 decembrie, Senatul Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi aprobă o hotărâre privind numirea lui Iacoban în funcţia de director adjunct administrativ al Universităţii Tehnice Iaşi. Totul fără concurs, printr-o procedură ciudată. Ba mai mult, potrivit unor informaţii, funcţia a fost creată special pentru Iacoban.

Şi mai interesant este faptul că hotărârea Senatului universităţii din 13 decembrie a fost semnată de Doru Pănescu, preşedinte al Senatului de la Politehnică. Acelaşi Pănescu tocmai fusese ales senator, el ocupând prima poziţie pe lista PSD.

Interesant, Pănescu şi-a preluat mandatul în Parlament pe 20 decembrie. Cu alte cuvinte, când încă Biroul Electoral Central aduna voturile, senatorul ales PSD Pănescu aproba plantarea deputatului PSD Sorin Iacoban într-o funcţie importantă la Universitatea Tehnică din Iaşi. Un cadou în marea familie PSD Iaşi.

Cât îl priveşte pe Iacoban, mandatul său de deputat s-a terminat pe 19 decembrie, iar a doua zi, pe 20 decembrie şi-a intrat în pâine la Politehnica ieşeană.

Până în 2012, când a fost ales deputat PSD, Sorin Iacoban a fost şeful Direcţiei Servicii Studenţeşti de la UTI, adică omul care controla cazările în Tudor Vladimirescu.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)