George Onofrei: Cine are de vânzare vreun model de societate?

Dincolo de fiscalitate, oricât am încerca să întrezărim în Programul de Guvernare vreun proiect de societate, căutarea e în zadar. Pe o coloană avem o sumedenie de lucruri care trebuie să se întâmple „ca să fie bine şi să nu fie rău“, iar cealaltă coloană a rămas albă, nu ni s-a indicat aproape în nici un fel cum anume se vor întâmpla. Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că nu există soluţii miraculoase, iar creşterea economică nu se produce pe bază de rugăciuni. Sau nu doar pe baza rugăciunilor, să fim îngăduitori cu cei mai mistici dintre noi.  Cei mai puţin specialişti în economie şi-ar dori să înţeleagă în ce fel de societate ar urma să ne trăim anii, mulţi sau puţini, care ne-au mai rămas de trăit în România. Liviu Dragnea îşi doreşte conturarea României ca ţara cu cea mai mică povară fiscală din Uniunea Europeană, doar că asta se întâmpla ieri, între timp auzim că din 2018 s-ar putea introduce cota de impozitare progresivă, s-o recunoaştem, un vis erotico-fiscal al oricărei guvernări de stânga „ca la carte“. Guvernanţii şi-ar mai dori ca România să facă tranziţia de la statutul de economie bazată pe forţa de muncă ieftină la o economie bazată pe inovaţie şi forţă de muncă bine pregătită. Or, pentru asta nu ai nevoie doar de un alt Cod Fiscal şi de creştere economică sănătoasă câţiva ani la rând, ci de un alt tip de societate.

Citeşte comentariul semnat George Onofrei, pe radiohit.ro

Comentariu

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)