Cum a intrat în afaceri Nicoleta Hrițcu de la Cuptorul Moldovencei: «Am avut câteva joburi, porneam cu entuziasm și multe idei. În final, constatam că nu schimb nimic»

Nicoleta Hrițcu își amintește cum a ajuns să intre în afaceri, după ce a avut câteva dezamăgiri ca angajată la diverse firme. Ea a fondat în 2012 Cuptorul Moldovencei, o companie care țintește o cifră de afaceri de 800.000 de euro în acest an.

„Aveam 30 de ani, un copil, avusesem câteva joburi la care nu făcusem performanţă şi ştampila cu minimul pe economie, pe care mi-o puneau pe masă toţi potenţialii angajatori. Cu toate astea, nu mă descurajasem, aveam o părere bună despre mine”, a spus Nicolea Hrițcu pentru businessmagazin.ro

„Rezultatele tot întârziau să apară, experienţele mele ca angajat de până atunci s-au dovedit a fi controversate. Fiecare colaborare începea extraordinar. Angajatorii mei aveau adesea aşteptări mari în ceea ce mă priveşte, iar eu, de asemenea, porneam la drum cu un entuziasm debordant şi multe, multe idei, la care se adăuga dorinţa de a schimba lumea. Până la final însă, nu reuşeam să conving pe nimeni, lumea rămânea neschimbată, iar eu sfârşeam prin a arăta, probabil, precum Don Quijote”, adaugă Nicoleta Hrițcu.

Afaceri

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)