Bușoi a venit după voturile liberalilor ieșeni care vor merge la congres. Explicația lui Bodea: În moțiunea Bușoi mă regăsesc, e o alegere rațională

Cristian Bușoi a venit duminică la Iași pentru a culege voturi de la delegații PNL care vor participa pe 17 iunie la congres. Iașul va avea 134 de oameni la congres, iar până în acest moment, semnalul este clar: filiala merge cu Ludovic Orban.

Există deja o decizie a Biroului Politic Județean, însă verdictul final va fi dat în Comitetul Director Județean, la finele săptămânii viitoare. Joi vine la Iași Orban, iar sâmbătă Viorel Cataramă.

Bușoi speră să mai rupă ceva voturi în județele care nu îi sunt favorabile. Asta a încercat și la Iași, unde are doi aliați; Marius Bodea și Dumitru Oprea.

La conferința de presă de după întâlnirea cu activiștii PNL a fost prezent și Mugur Cozmanciuc (șeful PNL Neamț), care de asemenea merge cu Bușoi.

Va fi un congres echilibrat, crede Bușoi, cu un rezultat greu de anticipat. Până acum, cele mai multe dintre filiale au anunțat că merg cu Orban, însă susținătorii lui Bușoi încă speră în șansa favoritului lor.

Întrebat cum va putea conduce partidul, după ce n-a fost în stare să ridice filiala PNL București, Cristian Bușoi a spus că retragerea sa din cursa pentru primăria Capitalei înaintea localelor din 2016 n-a fost decizia sa, ci a șefilor de atunci, Blaga și Gorghiu. Mai mult, el crede că dacă s-ar fi mers pe candidatura sa, PNL ar fi luat mai mult de 11 la sută pe București decât a obținut Predoiu.

Unul dintre susținătorii săi de la Iași, Marius Bodea, a explicat public pentru prima dată de ce a optat pentru Bușoi.

„Îmi asum răspicat opțiunile. E  alegere rațională, am studiat atent toate moțiunile. De departe, moțiunea Bușoi este cea în care mă regăsesc. Sunt pragmatic. Nici unul dintre cei trei candidați nu are grad de favorabilitate peste PNL. Și Crin Antonescu a anunțat că îl sprijină pe Bușoi, iar asta a potențat alegerea mea”, a explicat Maius Bodea.

Foarte probabil, Bușoi n-a câștigat prea multe voturi în plus la Iași, cei mai mulți dintre liberalii de rând susținând că Orban ar fi cea mai bună variantă pentru șefia PNL.

Politica

Comentarii

Un comentariu to “Bușoi a venit după voturile liberalilor ieșeni care vor merge la congres. Explicația lui Bodea: În moțiunea Bușoi mă regăsesc, e o alegere rațională”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)