Marius Bodea: Iașul a pierdut investiția de 10 milioane de euro a celor de la Aerostar. Avioanele Boeing, Airbus și F16 vor fi reparate la Bacău, unde va fi extinsă infrastructura de la aeroport
Liberalul Marius Bodea spune că Iașul a pierdut investiția de 10 milioane de euro a celor de la Aerostar Bacău, din cauza actualului șef al CJ Iași Maricel Popa.
Cei de la Aerostar erau interesați încă de anul trecut să deschidă o unitate de mentenanță la Iași, unde urmau să fie reparate avioae Boeing 737, Airbus 320 și chiar F-16. Bodea afirmă că Aerostar va investi la Bacău, unde va fi modernizată actuala infrastructură de la Aeroport.
Liberalul ieșean îl acuză pe Maricel Popa că a blocat investiția. Iată ce spune Marius Bodea într-un comunicat de presă:
“La începutul anului 2016, am avut mai multe întâlniri cu cei de la Aerostar Bacău, lider in industria aeronautică, pentru că această companie era interesată să deschidă la Iaşi o unitate unde puteau fi reparate avioane tip Boeing 737 şi Airbus 320. Potrivit proiectului, unitatea de mentenanţă a Aerostar Bacău urma să fie ridicată pe un teren de aproape un hectar în zona aerogării ieşene, cu ieşire la pista de decolare/aterizare.
În urma negocierilor, compania din Bacău se angajase sa investească inclusiv în căile de rulare suplimentare sau suprafeţele de platformă. Construcţia hangarului a fost gandită etapizat, lucrările fiind estimate la 10 milioane de euro. In plus, in prima etapa a proiectului, ar putea fi create cel putin 100 de locuri de muncă, angajaţii urmând sa fie recrutati din Iasi.
I-am prezentat atunci pe cei din managementul Aerostar Bacău şefilor de la CJ. Deşi discuţiile despre construirea unui hangar în apropierea Aeroportului au început în primăvara lui 2016 an, iar Aerostar Bacău a înaintat şi o cerere în acest sens, noua conducere a judeţului, mânată de interese meschine, nu a mai făcut nimic pentru concretizarea investiţiei.
Practic, Maricel Popa a blocat această investiţie.
Dacă era dedicat intereselor Judeţului şi nu bloca atâta timp venirea Aerostar Bacău pe Aeroportul Iaşi, iar negocierea începută de mine la începutul lui 2016 se concretiza, acum mentenanţa avioanelor F16 se făcea la Iaşi, în perimetrul aeroportului nostru. Și Iaşul avea de câștigat enorm!
Amintiți-vă câte dispute am avut cu domnul Popa și pe aceasta temă, a facilitării intrării Aerostar pe aeroportul Iaşi, în condiţile în care Consiliul Judeţean este proprietarul terenurilor vizate de concesiune. Cu o atitudine de administrație sănătoasă la minte, interesată de o investiție uriașă aducătoare de sute de locuri de muncă și tehnologie înaltă aici la noi, erau şanse imense la Iași să se fi deschis centrul de mentenanță pentru avioanele F-16, nu la Bacău. Aşa, investiţia va fi realizată la Bacău, unde va fi extinsă infrastructura existentă în acest moment.
Cred cu tărie ca trebuie inițiată o lege a răspunderii alesului local, a celor care ocupă o funcție precum cea de Presedinte de Consiliu Judeţean! Nu poți să exerciți un mandat și să încurci atât de tare destinele unui judeţ, ca apoi să pleci acasă cu mâinile în buzunare, fără să răspunzi cu nimic. Măcar, de bun-simţ, să nu mai dreptul sa candidezi vreodată pentru o funcție de demnitate publică “.