Oraș mare, primar mic. Ce ar trebui să facă Mihai Chirica și de ce preferă sindrofiile mărunte și prieteniile dubioase
Că Iașul se dezvoltă nu mai e nici o noutate. Vedem spre exemplu ce se petrece toamna asta. Unele companii își extind activitatea, altele anunță investiții importante. E clar că orașele mari universitare (Iași, Cluj, Timișoara) sunt în plin avânt, indiferent dacă administrațiile locale au chef să sprijine dezvoltarea sau nu.
La Iași însă, dacă administrația nu înțelege că e cazul să iasă din amorțeală, atunci e de rău. Deja orașul e sufocat, ne pierdem vremea în trafic și nu sunt parcări suficiente. Nu se lucrează cu cap, pentru că lipsește PLANUL.
Ce ar trebui să facă primarul Mihai Chirica? Să lase deoparte sindrofiile mărunte și evenimentele mici și să se apuce serios de treabă.
Aș fi vrut să-l văd pe Chirica schițind (imediat ce a fost ales în 2016) un plan pentru Iași. Unul pentru perioada imediat următoare, iar celălalt pentru 5-10 ani.
Orașul are nevoie de proiecte mari, de implicare și de oameni în administrație hotărâți. Când vom avea la Iași un transport civilizat, peste doi ani, peste 5 sau 10? Sau nu ne propunem asta? Cum va arăta centrul Iașului? Va fi zonă pietonală? Dacă da, când? De ce nu există o strategie pentru zona industrială? Care e logica să aduci Dedeman aproape de centru sau să permiți construcția de blocuri în Tudor, dincolo de Bahlui?
Ce vrem să facem cu zona industrială? Dacă mâine vine un investitor important avem terenuri disponibile? Dacă da, unde? Cum se explică faptul că încă nu există la Iași un Parc Industrial? De ce tărăgănează atât de mult povestea de la Fortus? Când va începe construcția noului drum spre Aeroport?
E bine că Mihai Chirica se duce la deschiderea unei noi companii la Iași, dar e prea puțin. Semnalul e palid, iar investitorii înțeleg exact cum stau lucrurile. Nu-i prostește nimeni.
Aș vrea să-l văd pe edilul Iașului pe la ușile ambasadelor. Să spună tranșant oriunde se duce că Iașul e deschis pentru afaceri. Eventual să le lase și o hartă cu posibile locații pentru investiții de anvergură.
Aș vrea să-l văd pe Chirica vizitând sedii de mari corporații europene. Nu te duci nicăieri neinvitat, dar cu 4-6 luni înainte poți pregăti astfel de întâlniri (prin ambasade, camere de comerț străine sau contactând direct reprezentanții firmelor).
Dar pentru asta, mai e nevoie de ceva: să lase deoparte preocuparea excesivă pentru imagine și să înceapă să gândească la scară mare. În plus, să renunțe la prieteniile sale dubioase. Se va lămuri singur cine i-a vrut binele și cine doar a profitat de faptul că a ajuns în funcție. Dacă va gândi doar de azi pe mâine, primarul Chirica își va rupe singur gâtul. Cu tot cu prietenii lui de ocazie, care îl susțin doar pentru a jumuli tot ce prind în cale.