Petre Daea la Iași: “Este necesară zootehnizarea României. Trebuie valorificate cele două specii, ovina și taurina de carne”

Ministrul Agriculturii Petre Daea a declarat sâmbătă seară la Târgul Agralim de la Lețcani că este necesară zootehnizarea României, pentru că “trebuie valorificate cele două specii, respectiv ovina și taurina de carne”.

“În România se cultivă 2,5 milioane de hectare cu porumb, fiind cea mai mare suprafață cultivată din Uniunea Europeană. Și randamentele de anul acesta și din viitorii ani vor fi din ce în ce mai mari. Producțiile totale nu își găsesc folosința în țară datorită faptului că nu există un efectiv suficient. Cine consumă cel mai mult? Clar, consumatorul de hrană este zootehnia”, a spus ministrul Agriculturii Petre Daea.

El a mai afirmat că suprafața de pajiști a României este de 4,8 milioane de hectare și că aceasta “trebuie valorificată de cele două specii, respectiv, ovina și taurina de carne”.

“Căutăm soluții în continuare. Avem instrumente, prin acordarea de subvenții, care sunt destul de consistente, în așa fel încât efectivele de animale să crească și să putem valorifica această resursă, pajiștile”, a declarat Petre Daea.

Ministrul Agriculturii a vizitat sâmbătă seară târgul agricol de la Lețcani, el caracterizând evenimentul drept “formidabil”.
“Am văzut aici totul la locul lui, cu oameni care își dau mâna, înțelegând aici producătorii de tehnică agricolă și lucrătorii pământului, fermierii. Am văzut și expoziția de taurine și expoziția de ovine și de caprine, am văzut deci o parte din zootehnie”, a mai spus Petre Daea.

Administratie

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)