Fab Lab se deschide joi la Iași. Va funcționa ca o platformă independentă care să catalizeze inovația

Spațiul polivalent Fab Lab va fi inaugurat joi seară la Iași, cel care a pus bazele proiectului fiind Dan Zaharia, senior consultant EXTIND.  Conceptul a fost realizat de echipa de arhitecți Miolk, iar suprafața, de peste 700 de metri pătrați, oferă diverse scenarii de folosire: zone de demonstrații / concursuri, co-working, makerspace, săli de cursuri și video / conferințe sau birouri dedicate.

Fab Lab va funcționa ca o platformă independentă care să catalizeze inovatia și colaborarea, fiind adresată comunității tehnice din Iași. Spațiul este localizat foarte aproape de campusul universitar “Tudor Vladimirescu”.

Printre altele, Fab Lab Iași are ca scop să dezvolte programe de stimulare a studenților și absolvenților de la facultățile de profil tehnic pentru facilitarea inovației, a fabricației digitale și a spiritului antreprenorial.
Fab Lab este dotat cu mașini cu comandă numerică, putând fi folosite inclusiv imprimante 3D.
Aici vor putea fi organizate diverse evenimente, existând trei săli pentru conferințe. Totodată, sunt disponibile zeci de posturi de lucru care au acces la internet cu bandă largă și sistem de video-conferințe.

Afaceri

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)