Așa arată orașul pe care ni-l dorim? Fasole cu cârnați gratis, în fața Palatului Culturii

Câteva mii de ieșeni au stat la coadă pentru a servi o porție de fasole cu cârnați, în zonă fiind mobilizate importante forțe de ordine pentru a evita îmbulzeala. Imediat după ce s-au terminat manifestările oficiale de Ziua Națională, desfășurate în fața Prefecturii, oamenii s-au deplasat în fața Palatului Culturii, unde primăria a pregătit 5.000 de porții de fasole cu cârnați, dar și vin fiert.
Mâncarea a fost împărțită de către angajații Direcției de Asistență Comunată, instituție aflată în subordinea primăriei.
Unii dintre cei prezenți au încercat să intre peste rând, pentru a fi siguri că prind o porție de mîncare, însă au fost opriți de polițiștii locali, mobilizați masiv în zonă.
Au fost instalate garduri metalice și a fost creat un culoar special, astfel încât să nu se creeze busculade lângă oalele cu mâncare.
Oamenii au stat la coadă și câteva zeci de minute, iar unii dintre ei au încercat să ia mai multe porții de fasole, spunând că le duc acasă copiilor.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)