Reușitele Iașului în IT sunt apreciate în Europa: Ne batem la categoria orașul anului pentru dezvoltarea IT la gala de la Varșovia. Au mai primit nominalizări compania CONDUENT și proiectul FAB LAB

Orașul Iași, compania CONDUENT și proiectul FAB LAB IAȘI au fost nominalizate în cadrul galei de premiere CEE Shared Services and Outsourcing Awards care se va desfășura la Varșovia (Polonia) în perioada 31 ianuarie – 1 februarie 2018.

Orașul IAȘI este nominalizat la categoria “orașul anului pentru dezvoltarea industriei IT & Outsourcing din Europa Centrală și de Est (în afara Poloniei)”.

Compania CONDUENT (www.conduent.com) , unul din cei mai mari angajatori din regiune în acest domeniu, este nominalizată la două categorii “Compania de Outsourcing a anului (BPO)” și “Cele mai bune inițiative de marketing din 2017“ pentru locațiile din Iași (România) și Lodz (Polonia).

De asemenea, proiectul FAB LAB IAȘI (www.fablabiasi.ro) cel mai mare spațiu de coworking din zonă, este nominalizat la categoria “Cea mai bună colaborare între mediul de business și cel universitar” în cadrul parteneriatului dezvoltat cu Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” Iași.

Alte nominalizări din România, alături de cele menționate mai sus sunt: Allianz Technology – Actuarial Support Center (Cel mai mare furnizor de servicii unice), SCC Heroes cu operațiuni în Ungaria (Compania de recrutare a anului).

De asemenea, revista PINmagazine, revista industriei regionale de IT & Outsourcing (www.pinmagazine.ro) este partener media al evenimentului si va acoperi acest eveniment pentru România.

Peste 300 de lideri de opinie din domeniu vor fi prezenți la a VI-a ediție a Galei de premiere CEE Shared Services and Outsourcing Awards în 2018, cu mai mult de 50 de firme interesate în stabilirea sau dezvoltarea afacerilor în industria serviciilor în Europa Centrală. Gala de premiere va fi precedată de un summit de jumătate de zi compus din paneluri, în care se va dezbate tema “shared services and outsourcing sector”, sesiuni cu date concrete din domeniu.

Afaceri

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)