Promisiunea lui Maricel Popa: TAROM va introduce zboruri Iași-Cluj-Timișoara de la finalul lunii martie. Asta după ce BlueAir a renunțat la rută din 17 februarie

Compania TAROM va introduce la sfârșitul lunii martie zboruri de la Iași către Cluj și Timișoara, a anunțat luni președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa.

Potrivit lui Popa, vor fi trei curse pe săptămână pe ruta Iași-Cluj Napoca-Timișoara, zborurile urmând a fi efectuate de către TAROM. Maricel Popa a făcut anunțul în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții firmelor IT din Iași.

“Vor fi trei curse pe săptămână între Iași, Cluj și Timișoara. Am discutat cu șefii de la TAROM, cursele vor fi introduse de la sfîrșitul lunii martie“, a afirmat președintele CJ Iași, Maricel Popa.

În urmă cu o lună, compania Blue Air a anunțat anularea începând cu 17 februarie a zborurilor Iași-Cluj-Timișoara, motivând unele fricțiuni în ceea ce privește relația cu aeroportul din Timișoara.

Președintele CJ Maricel Popa a spus luni în cadrul dezbaterii cu reprezentanții firmelor IT că decizia Blue Air de a renunța la zborurile Iași-Cluj-Timișoara s-ar fi luat din motive economice, întrucât gradul de ocupare al aeronavelor nu depășea 60 la sută.

Întrebat dacă situația nu s-ar putea repeta și în cazul curselor TAROM, Popa a precizat că zborurile vor fi efectuate cu avioane de dimensiuni mai reduse, iar în plus nu vor exista curse zilnice către cele două orașe din vestul țării.

Administratie

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)