Șefii de la Aeroportul Iași spun că gradul de încărcare pe ruta Iași-Timișoara este de aproape sută la sută

Conducerea Aeroportului ieșean afirmă că zborul TAROM Iași-Timișoara are succes, iar avioanele sunt încărcate la capacitate maximă. Din 25 martie și până azi, aproape 900 de persoane au călătorit spre și dinspre Timișoara.

Sunt patru zboruri pe săptămână (luni, miercuri, joi și duminică), iar călătoria durează o oră și 50 de minute.

„Interesul pentru ruta Iași-Timișoara este, în continuare, foarte mare. În mai puțin de o lună de operare cu compania națională, aeronavele ce efectueaza zboruri din Iași spre Timișoara (și retur) au avut un grad de încărcare aproape maxim. Am reușit să convingem conducerea Tarom că, în lipsa unei autostrăzi, o aerostradă Iași-Timișoara este o investiție extrem de importantă și iată că rezultatele pozitive nu au întârziat să apară”, a declarat Monica Nichituș, directorul interimar al Aeroportului Iași.

Administratie

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)