Discuții ieri la Iași cu Turkish Airlines: Continental și Delphi fac lobby pentru deschiderea rutei Iași-Istanbul. Pe 23 mai vin și cei de la Lufthansa

Șefi de la Turkish Airlines au venit ieri la Iași. Au existat două întâlniri: una la aeroport, la care au fost prezenți și oameni din conducerea companiilor Delphi și Continental, iar alta la Casa Pătrată, cu șeful județului Maricel Popa.

De la Turkish au venit directorul de dezvoltare, directorul pe România al companiei aeriene și cel responsabil cu Republica Moldova.

Turcii au ascultat răbdători, au pus întrebări și au notat tot. N-a fost anunțată nici o decizie, însă intențiile lor sunt clare: Turkish vrea să deschidă ruta Iași-Istanbul, dar oficialii companiei vor să se asigure că această cursă va fi una profitabilă.

“Își fac calcule de trafic, nu vor să se pripească. Au întrebat inclusiv despre exporturile Iașului pe Turcia. Dacă vor deschide ruta Iași-Istanbul, nu va fi mai devreme de toamnă-iarnă, posibil chiar anul viitor. Au stat cuminți, au pus întrebări și au notat tot. Și cei de la Delphi, dar și cei de la Continental, au susținut această cursă. Istanbulul este un hub important, există interes pentru rută, pentru că permite legături cu Asia”, a declarat penrru jurnalvirtual.ro unul dintre participanții la întâlnire.

Tot în această lună vin la Iași și reprezentanții unei alte companii tari la nivel mondial, Lufthansa. Vizita la Aeroport va fi pe 24 mai. Cu o zi înainte, cei de la Lufthansa vor discuta separat cu cei de la Continental Iași, companie care ar putea asigura bună parte din traficul pe zborul Iași-Frankfurt.

Afaceri

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)