Șase concluzii după AFTERHILLS

1. Ediția a doua a festivalului a fost un succes, iar cifra anunțată de organizatori pentru cele patru zile (160.000 de participanți) pare să fi fost atinsă. Au venit foarte mulți tineri din afara județului, dar mai e loc, deși ar putea apărea o problemă: capacitatea de cazare. Hotelurile din Iași au fost și așa pline, iar în săptămâna festivalului nu mai era nici o cameră liberă. Ca o curiozitate, s-au cumpărat bilete din 41 de țări.

2. E de apreciat implicarea multor companii ieșene la AFTERHILLS, însă numărul firmelor care vin alături de organizatori ar trebui să crească. Nu sunt bani publici la mijloc, iar efortul celor implicați în desfășurarea evenimentului trebuie salutat.

3. Au existat carențe serioase în privința transportului. Primăria a gafat în prima zi, întrucât a pus la dispoziție prea puține mijloace de transport. Nu e în regulă nici faptul că aloci niște rable de autobuze, în condițiile în care în mijloacele respective au urcat și destui oameni veniți din alte orașe ale țării. Lucrurile s-au remediat abia în ziua a doua.

4. Povestea cu zgomotul e ridicolă. Festivalul nu a fost organizat în oraș, așa cum se întâmplă la Cluj, cu Untold. Cu siguranță că s-a creat un disconfort (Valea Lupului, Miroslava, parțial cartierul Dacia), însă dacă privim lucrurile în ansamblu și analizăm câștigul adus Iașului, lamentările de acest gen nu-și au rostul.

5. Mediatizarea evenimentului la nivel național a fost mai bună ca la prima ediție. La Afterhills au venit jurnaliști de la București, vedete, dar și bloggeri cunoscuți. Informația s-a rostogolit. În plus, pe rețelele de socializare s-au făcut mii de LIVE-uri în fiecare seară.

6. AFTERHILLS trebuie să continue și e de așteptat ca evenimentul să crească de la ediție la ediție, în ciuda cârcotașilor de Iași, care și-au făcut numărul și anul acesta. Festivalul din acest an s-a încheiat, încep pregătirile pentru AFTERHILLS 2019.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)