PSD Iași duce la mitingul de la București 5-6 mii de oameni. Sunt probleme pe municipiu, unii pesediști arată cu degetul către Chirica

Liderul PSD Iași Maricel Popa susține că din județ vor pleca la mitingul de sâmbătă de la București 5-6 mii de persoane.

Surse din cadrul filialei afirmă că este greu de găsit autocare și că unii transportatori au solicitat prețuri și cu 50 la sută mai mari pentru închirierea unui mijloc de transport. De regulă, închirierea unui autocar pe ruta Iași-București costă aproximativ 3.500 de lei, însă potrivit unor social-democrați, există transportatori care cer acum peste 5.500 de lei.

”Ne descurcăm, vor pleca de la Iași 5-6.000 de oameni. Deplasarea se va face cu autocare, mașini mici, dar și cu trenul. Vor fi trei puncte de plecare în județ, Iași, Pașcani și Târgu Frumos. Nu a fost complicată mobilizarea. Sunt comune unde la început aveam 50 de oameni care voiau să meargă, acum sunt o sută”, a declarat liderul PSD Iași, Maricel Popa.

Din municipiul Iași vor pleca la miting aproximativ 500 de oameni, care vor fi îmbarcați în zece autocare. Mobilizarea pe oraș a fost greoaie, pentru că filiala municipală încă este controlată de oamenii lui Chirica.

”Avem ceva probleme în Iași cu găsirea de autocare. Posibil să fie aici și mâna lui Chirica”, a spus un membru din conducerea PSD Iași, care a precizat că după mitingul de sâmbătă ar trebui ruptă pisica la filiala municipală.

Primarii și consilierii locali PSD din județ au fost sfătuiți să folosească mașinile proprii pentru deplasarea către București.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)