Ținta UNTOLD este să ajungă primul festival sută la sută verde din Europa. Artiștii vor fi aduși cu mașini ecologice, iar în toamnă va fi lansat un concurs de idei pentru tinerii din toată Europa

UNTOLD își propune să devină primul festival sută la sută „verde” din Europa, după ce săptămâna asta organizatorii evenimentului au semnat un parteneriat cu Comisia de Mediu din Parlamentul European. Mai mult, exemplul UNTOLD ar putea fi preluat și de alte festivaluri mari din Europa.

Ce se va întâmpla concret la UNTOLD? Va fi pregătită o instalație decorativă din materiale plastice reciclabile, iar artiștii din acest an, între care Armin Van Buuren, The Chainsmokers sau Black Eyed Peas, vor fi preluaţi cu maşini ecologice. Totodată, vor fi montate recipiente pentru colectarea selectivă a deşeurilor.

„Trebuie să ne asumăm un rol de responsabilizare şi educare a tinerilor. Încercăm în anii următori să devenim un festival 100% verde”, a declarat Bogdan Buta, director general UNTOLD, în cadrul unei conferințe care a avut loc la Bruxelles.

Interesant, Comisia de Mediu din cadrul Parlamentului European şi UNTOLD vor lansa un concurs pentru studenţii români, dar şi pentru cei din restul Europei. Participanții au șansa să câștige un internship de o săptămână la Bruxelles, bilete la ediţia UNTOLD de anul viitor, dar şi finanţarea şi implementarea ideii în cadrul evenimentului.

La evenimentul de la Bruxelles au participat europarlamentarul Adina Vălean (președinta Comisiei de Mediu din Parlamentul European), dar și eurodeputatul belgian Ivo Belet, membru în aceeași comisie.

“Este pentru prima dată când organizatorii unui mare festival de muzică vin în Parlamentul European și lansează o asemenea inițiativă. Cred că publicul tânăr, în special, este cel mai dornic și deschis în a afla și a înțelege modalitățile de protejare a mediului înconjurător. Acestea sunt reglementate prin legislații europene adoptate cu succes precum Pachetul Deșeuri sau care urmează a fi negociate precum Strategia pentru plasticul de unică folosință, în cadrul Comisiei pe care o conduc. Felicit fondatorii festivalurilor Untold și Neversea pentru angajamentul civic dar și pentru faptul că au ales să facă acest program de conștientizare la nivel european și nu s-au limitat doar la România. Este o mândrie de fiecare dată când un lucru bun pornește din România și se concretizează și în străinătate”, a declarat europarlamentarul Adina Vălean.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)