Câteva considerații după referendum

Puțini se așteptau la o prezență atât de slabă. Singurul moment în care existau dubii privind soarta referendumului a fost duminică dimineață, când era greu de estimat valul de votanți de după slujba de la biserică. Valul n-a existat decât în 2-3 județe, iar la ora 13.00 era clar că referendumul nu trece.

În filialele PSD n-a existat mobilizare. Primarii n-au tras, referendumul nu era o miză pentru ei. Plus că vin patru rânduri de alegeri, e greu să motivezi oamenii de fiecare dată. Nici măcar Teleormanul lui Dragnea n-a ieșit din rând, prezența la urne fiind și aici sub așteptări. Pe de altă parte și întrebarea de pe buletinul de vot a fost ambiguă.

Dragnea poate avea o problemă în partid, în măsura în care șefii de filiale vor avea curajul să bată cu pumnul în masă. Dar n-o vor face, câtă vreme CEx-ul PSD e dominat de apropiații actualului lider al partidului. Pe de altă parte, un PSD ca în vremurile lui bune ar fi făcut pragul de 30 la sută fără probleme, în condițiile în care și Biserica s-a implicat activ la referendum. Pentru PSD nu acesta e momentul decontului, ci alegerile europarlamentare. Cu Dragnea la butoane, pentru PSD se anunță vremurile grele, mai ales în orașele mari.

PNL a ieșit prost din afacere. S-a poziționat pro-referendum, dar a încercat să nu-i supere nici pe cei care aveau altă părere. Partidul riscă să piardă voturi, pentru că alegătorii de dreapta preferă liderii tranșanți, nu pe cei cu atitudine duplicitară. În PNL i se cere acum capul lui Ludovic Orban, însă cei care o fac nu sunt oameni credibili. Alina Gorghiu reclamă tocmai ambiguitatea PNL, însă în mandatul când ea a fost președintele partidului a fost semnat protocolul dintre PNL și Coaliția pentru Familie.

În zona opoziției, cel mai bine iese USR. Au fost cei mai vizibili în ziua votului, chiar dacă partidul a îndemnat la boicot. USR a monitorizat atent procesul electoral, a avut o poziție clară și i-a ieșit. Dovadă: imaginile de la ora 21, la închiderea urnelor.

ALDE a ignorat referendumul, în timp ce PMP nu mai are forța de a mai capitaliza voturi.

Acest referendum arată că nu orice temă poate fi impusă publicului. E și un avertisment al românilor către cei care conduc România: Ocupați-vă de temele serioase, lăsați manipularea.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)