Asociaţiile civice ieşene care militează pentru construcţia autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş vor o întâlnire cu Liviu Dragnea
Asociaţiile civice ieşene care militează pentru construcţia autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş îi solicită o întâlnire liderului PSD Liviu Dragnea, pentru a explica de ce proiectul nu va fi realizat integral din fonduri europene.
Asociaţiile ieşene “Moldova vrea Autostradă” şi “Împreună pentru A8″ i-au trimis o scrisoare oficială liderului PSD Liviu Dragnea, prin care îi solicită acestuia o întâlnire pe tema autostrăzilor din zona Moldovei.
“După marşuri, lanţuri umane, apeluri, întâlniri oficiale la CNAIR, Ministerul Transporturilor, Comisia Europeană şi Parlamentul European, care s-au soldat cu mici paşi înainte, facem acum un apel public şi către preşedintele PSD. De la Ministerul Transporturilor ni s-a explicat că extragerea segmentului Iaşi-Târgu Neamţ de la CNAIR şi trecerea la Comisia de Prognoză, sub autoritatea lui Darius Vâlcov, a fost un gest politic. Întrucât PSD este decidentul politic major, iar Liviu Dragnea este preşedintele acestui partid, facem un apel public prin care solicităm o întâlnire pentru a ni se oferi măcar un argument valid pentru care acest segment nu se mai realizează cu bani gratuiţi europeni, ci se preferă Parteneriatul Public Privat”, a declarat Dan Radu, vicepreşedinte al asociaţiei ”Moldova vrea Autostradă”.
Pe de altă parte, asociaţiile “Moldova vrea Autostradă” şI “Împreună pentru A8″ continuă strângerea de semnături pentru a forţa guvernul să demareze cât mai repede construcţia de autostrăzi în Moldova, campania fiind declanşată la începutul acestei săptămâni. În câteva zile, cele două asociaţii au reuşit să adune câteva mii de semnături.
Iniţiatorii acţiunii susţin că infrastructura reprezintă ”o condiţie obligatorie pentru dezvoltarea durabilă economică şi socială a Moldovei şi recuperarea decalajului faţă de restul ţării”.
Comisarul european Corina Creţu a afirmat, recent, la Bruxelles, că Autostrada Târgu Mureş – Iaşi reprezintă o prioritate pentru Comisia Europeană, dar că n-a fost primită nicio solicitare din partea guvernului român pentru ca acest proiect să primească finanţare.