Semnal politic din Bucovina: Chirica și Flutur, în capul mesei alături de șase primari liberali

Primarul de Iași s-a dus azi la Suceava, pentru a semna acordul de înființare a Asociației ”Moldova se dezvoltă”. Dincolo de faptul că mutarea este o replică la Alianța Vestului pusă la cale de primarii din Cluj, Timișoara, Arad și Oradea, gestul moldovenilor pare mai degrabă unul cu iz politic.

Curios, Chirica n-a făcut tam-tam la Iași pe subiectul cu semnătura dată azi în Bucovina, însă a apărut la conferința de presă de la Suceava alături de șase primari (Suceava, Botoșani, Piatra Neamț, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Roman), cu toții de la PNL. Ba mai mult, Chirica apare într-o altă poză, tot la Suceava, alături de cei șase edili PNL, dar surpriză, în capul mesei stă Gheorghe Flutur.

Mihai Chirica bate la porțile PNL, altfel n-ar fi apărut la evenimentul de la Suceava. În urmă cu câteva luni, potrivit unor surse, câțiva emisari trimiși de la Iași au discutat subiectul cu Flutur.

Ludovic Orban a ezitat în primă fază, dar ultimele informații arată că n-ar fi de acord cu primirea lui Chirica în PNL. Totuși, nu e clar dacă a fost informat despre acțiunea de la Suceava și dacă a fost de acord cu înșurubarea lui Chirica între primarii PNL.

Ce va câștiga Iașul din Alianța Estului? Nu mare lucru. Cel mult niște tușe mai groase în războiul cu guvernul PSD.

Chirica speră însă că va îmblânzi PNL-ul, prin aripa Flutur. Pro România e prea mic, iar sondajele locale arată că e complicat să obții un nou mandat la primărie fără un partid mare în spate. Deocamdată, relația dintre Chirica și PNL Iași rămâne rece, dar evenimentul din Bucovina e și un semnal pentru filiala ieșeană a liberalilor.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)