Dumitru Oprea: Dragnea vede Justiția ca pe moșia proprie

“Ceea ce opoziția spune de doi ani încoace începe să devină realitate: ordonanțele de urgență de săptămâna trecută privind Justiția vin să împlinească visul lui Liviu Dragnea de a pune mâna pe încă una dintre puterile în stat. De aceea, PNL face toate demersurile pentru a sesiza Comisia de la Veneția şi a opri acest tăvălug!

Momentul de cotitură în care se află România este de maximă gravitate, iar modul în care se duce bătălia pentru subordonarea Justiției în numele unui singur om este tot mai sofisticat. Capcana în care au intrat inclusiv aliații politici ai lui Dragnea este că nu urmăreşte amnistia sau grațierea membrilor coaliției, ci aservirea sistemului judiciar în folos propriu. Nici liderii ALDE nu au prea multe motive de optimism în privința adevăratelor intenții ale lui Liviu Dragnea și ale celui care le pune în operă, Tudorel Toader!

Nu „îndreptarea abuzurilor“ îi fac nopțile albe președintelui PSD! Țintele sale sunt pur personale: să scape de dosare și de condamnări (anularea sentinței definitive din dosarul Referendumului, precum și tragerea pe linie moartă a anchetelor Tel Drum sau Belina). Iar ca țintele să fie atinse trebuie să aibă controlul asupra Secției speciale de investigare a magistraților, încătușând astfel Justiția. De aceea, suntem datori, ca opoziție parlamentară, să îi susținem pe magistrați în protestul lor și să găsim căile legale pentru a anula OUG-urile toxice date de guvernarea Dăncilă!

Partenerii noștri europeni cunosc adevărata natură a masacrului statului de drept pusă în operă de coaliția PSD-ALDE. În plan extern am văzut că „împăratul este gol“. Dragnea a fost huiduit la Congresul socialiștilor europeni, iar mesajul liderului Frans Timmermans a fost foarte clar: dacă vrea să fie parte dintr-un club european, „Liviu“ trebuie să îi respecte regulile. Așa că preşedintele coaliției s-a întors de la Congres cu amenințarea că atât PSD, cât și ALDE sunt la un pas de a fi excluse din familiile lor politice europene.

Între timp, noi, în țară, trebuie să avem un singur scop: să nu-i permitem lui Dragnea să ne scoată din Europa!“

SURSA: Declarație de presă Dumitru Oprea, deputat PSD

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)