Dumitru Oprea: Summitul de la Sibiu, dovada că România este pro-europeană

”Săptămâna trecută, România a fost în prim-planul întregii Europe, prin Summitul de la Sibiu, unde s-au stabilit principalele direcții ale blocului comunitar. Dincolo de prestigiul pe care îl vor genera Summitul și Declarația de la Sibiu, rolul României în UE a fost subliniat din nou, cu atât mai mult cu cât vorbim despre un viitor comun. Această recunoaștere se bazează pe ralierea la valorile comune ale tuturor actorilor, cu accent pe statul de drept, democrație și transparență.

De aceea, alegerile din 26 mai constituie un moment-cheie pentru evoluția noastră democratică. Aceasta depinde de calitatea persoanelor care vor ajunge să ne reprezinte interesele în Parlamentul European, acum și pe termen lung. Continuarea traseului democratic poate fi asigurată doar dacă forțele democratice ale națiunii vor reprezenta România și își vor face auzită vocea în Uniunea Europeană. Din care să fim parte integrantă fără să mai ținem capul plecat din cauza guvernării antinaționale și antieuropene PSD-ALDE. Vom ieși să votăm la alegerile europarlamentare și la referendum, pentru că aceasta este dorința majorității românilor.

Adevărata imagine a României, în esența sa, este cea proiectată la Sibiu, văzută pe ecranele din lumea întreagă! Noi vom rămâne un spațiu al deschiderii, al dialogului, în care președintele României a fost egal cu ceilalți șefi ai statelor membre UE: ca semnatar al Declarației de la Sibiu, ca partener european.

Evenimentul de la Sibiu este numai un preambul a ceea ce se va întâmpla după alegeri, dar mai ales după îndepărtarea actualei guvernări, de a cărei incompetență ne-am săturat cu toții. Avem nevoie de un parteneriat puternic cu statele din UE, de repoziționarea României la nivel strategic, de deschiderea dialogului social și eliminarea faliei ce separă tot mai mult românii între ei.

Imaginea noastră este cea înregistrată la acest Summit, unde am fost egali cu celelalte națiuni ale Europei democratice! Doar prin votul nostru responsabil putem să o păstrăm”.

SURSA: Declarație de presă Dumitru Oprea, deputat PNL

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)