Toate școlile din Buzău folosesc platforma ieșenilor de la Adservio. Compania este lider de piață la nivel național, serviciile sale fiind utilizate în peste 200 de școli

După un program pilot implementat în 2018, șapte unități de învățământ din municipiul Buzău au folosit timp de un an platforma de management educațional Adservio, alături de tablete și internet de la Telekom, celelalte 20 de școli din oraș și o grădiniță s-au alăturat demersului de digitalizare a învățământului.

”Implementarea Adservio în toate școlile gimnaziale și liceele din Municipiul Buzău este o premieră națională importantă atât pentru noi cât și pentru învățământul românesc. Alături de Telekom România am dotat școlile cu platforma de management educațional Adservio, tablete și internet pentru profesori. Asta înseamnă nu numai un învățământ modern și conectarea tuturor factorilor implicați în actul educațional, părinți, profesori, elevi, directori, dar și realizarea rapoartelor și statisticilor necesare în mod automat și unitar la nivelul întregului oraș. Pentru Adservio, acest pas reprezintă o recunoaștere a muncii de peste 10 ani în domeniul educației. Ne înclinăm în fața deschiderii pentru un învățământ digitalizat regăsite în Buzău”, a declarat Alexandru Holicov, CEO și Fondator Adservio.

Beneficiile implementării platformei în toate școlile din localitate sunt reflectate atât în activitatea inspectoratului școlar cât și a autorităților locale prin accesul instant la rapoarte și statistici dar și la o viziune de ansamblu actualizată în timp real.

”Am început acest proiect în urmă cu doi ani în cele mai bune trei licee și patru școli gimnaziale iar rezultatele au fost excelente. În acest moment, am reușit implementarea platformei Adservio în toate cele 27 de școli și o grădiniță. Consider că este oportun pentru a testa capacitatea școlilor de a utiliza metode digitale pentru predare, evaluare, testare, comunicare și raportare și de a demonstra beneficiile unui învățământ digitalizat”, a afirmat Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

Efectele utilizării Adservio în școli: eliminarea birocrației; economie de timp și resurse; părinți și elevi informați în timp real cu privire la progresul educațional; rata absenteismului redusă cu peste 62%; rezultate îmbunătăţite la examenele naţionale; comunicare directă și eficientă cu părinții și elevii; toate părțile implicate în actul educațional devin mai responsabile; facilitarea generării rapoartelor și informațiilor necesare evaluărilor ARACIP direct din platformă.

Adservio conectează generația actuală cu școala și profesorii prin digitalizare.

Compania Adservio a fost înființată în anul 2008 în Iași, fiind prima care a dezvoltat o platformă de management educațional în România. Adservio este în prezent lider de piață la nivel național, fiind utilizată în peste 200 de unități de învățământ de peste 300.000 de părinți, elevi, profesori, directori, diriginți, secretari și reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare din 29 de județe plus municipiul București. După 8 ani de activitate pe plan național, aplicația a devenit utilizată și în Republica Moldova. Din 2016, platforma Adservio este implementată la nivel național prin intermediul Telekom Romania, în baza parteneriatului strategic semnat între cele două companii.

Afaceri

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)