Scritorul Lucian Dan Teodorovici despre succesul Simonei Halep la Wimbledon: N-am un merit direct, dar am șansa să mă simt cumva parte din ceva semnificativ

“Explic puțin de ce m-au iritat ieri cei care nu văd în ce a făcut Simona Halep o performanță românească și ne atrag atenția să nu ne mai bucurăm, că nu avem de ce. În primul rând: e sport. Unor oameni le place sportul. Și se bucură să se… bucure urmărindu-l. :) În al doilea rând: mă întreb dacă cei care-și fac viața mai frumoasă citind o carte, vizitând o expoziție etc. se gândesc în timp ce o fac la cât a câștigat scriitorul scriind acea carte, la cât a câștigat artistul pictând ceva șamd. Și mă mai întreb dacă se gândesc continuu la ce a făcut statul pentru scriitor/artist. Și, cel mai important, mă mai întreb dacă își spun: stai, nu e dreptul meu să-mi fac viața mai frumoasă citind o carte sau vizitând o expoziție, că n-am eu nici un merit în scrierea cărții sau în realizarea lucrărilor. Mă rog, se înțelege ideea. În al treilea rând: ieri am citit sute de comentarii pe The Guardian sau pe diverse alte forumuri. E incredibil de câte ori apăreau expresii de genul: „Brilliant performance for the Romanian”; „I’m thrilled for Simona and for Romania” etc. Bref, România apare, datorită Simonei, în context internațional foarte favorabil, ceea ce se întâmplă din păcate atât de rar… Ca membru al „comunității”, lăsați-mă să-i zic așa, am dreptul să mă bucur? Am voie să-mi permit nebunia de a mă simți reprezentat de Simona Halep? N-am un merit direct, dar am șansa să mă simt cumva parte din ceva semnificativ. Fie și pentru că vorbesc aceeași limbă cu Simona. Dar și pentru că am stat nopți în fața monitoarelor, pe când era locul 50 în lume, pentru a o urmări la turnee obscure. Dar și pentru că mi-am creat un fel de relație personală cu Simona. Una pe care, evident, ea nu o cunoaște direct. Însă, respectându-și publicul în general, respectă și relația asta indirectă cu mine. Și mă acceptă ca parte, oricât de mică, în acel ceva semnificativ despre care vorbeam mai sus. Cam așa văd lucrurile. Și mă deranjează, recunosc, că sunt atât de numeroși cei în fața cărora, iată, trebuie să explic poate prea complicat o bucurie în fond simplă. Dar, repet, parcă s-au adunat prea mulți cei care obișnuiesc să vâneze bucuriile altora și să le curme. Cu prețiozitate. Și, evident, cu maximă condescendență“.

SURSA: Lucian Dan Teodorovici, facebook

Comentariu, Sport

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)