Premierul Dăncilă umilește Moldova. Autostrada Cormarnic-Brașov devine prioritate națională și va fi făcută din bani publici. Despre Iași-Tg Mureș n-a scos o vorbă

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat duminică la Ploieşti, că Guvernul renunţă la ideea realizării autostrăzii Comarnic – Braşov în parteneriat public-privat cu consorţiul turco-chinez care s-a arătat interesat de proiect. Dăncilă a spus că vrea declararea în CSAT a acestei autostrăzi ca fiind de importanţă naţională şi realizarea acesteia din fonduri guvernamentale.

Premierul  României a precizat că “birocraţia este destul de mare”, iar în ţară “s-a format această instituţie a contestaţiilor”, soluţia fiind ca această autostradă să devină de importanţă naţională şi să fie construită din fonduri guvernamentale.

E bine că guvernul ia taurul de coarne privind autostrada Comarnic-Brașov, dar întrebarea e ce se întâmplă cu autostrada Iași-Târgu Mureș. PSD nu consideră autostrada Moldovei prioritate națională, iar tronsonul Iași-Târgu Neamț rămâne să se facă prin parteneriat public-privat. Adică la Sfântul Așteaptă.

Administratie

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)