Șefa USR Iași Cosette Chichirău vrea să candideze la primărie și își anunță primele intenții

Liderul USR Iași, deputatul Cosette Chichirău, susține că vrea să ajungă primar pentru ca Iașul să recupereze rapid anii pierduți și să devină un oraș cu o identitate puternică. Cosette Chichirău a explicat marți seară pe facebook de ce s-a înscris în cursa internă din partid pentru primărie și care sunt propunerile sale pentru Iași.

“Iași, oraș european! Acesta este angajamentul meu și acesta este planul pe care îl propun. Vreau să fiu primarul Iașului pentru a recupera rapid anii pierduți și pentru ca Iașul să devină un oraș european, viu, generos cu locuitorii săi, ospitalier și atractiv pentru turiști, un centru cultural major și un oraș cu o identitate puternică“, afimă Cosette Chichirău.

Ea precizează că oportunitățile pentru oraș sunt “abundente“, însă Iașului îi lipsesc autostrada, șoseaua de centură, autogara, un muzeu de știință și un muzeu de artă, precum și o sală polivalentă.

“Vreau să revitalizăm zonele abandonate din oraș prin soluții de regenerare urbană selectate în urma unor concursuri internaționale. Vreau să aducem tehnologia în administrație, de la aplicații mobile până la soluțiile geospațiale de management edilitar. Vreau să intensificăm viața culturală a Iașului cu un festival de jazz și o bienală de artă contemporană, plus un sprijin constant și real pentru artiști. Vreau un brand puternic pentru Iași care să ne ajute să atragem investitori și turiști. Și, evident, vreau să punem în practică toate soluțiile bune pentru dezvoltarea urbană responsabilă, pentru mobilitate urbană și transport public, pentru mediu și spații verzi, pentru utilități și servicii de calitate“, afirmă Cosette Chichirău.

Totodată, liderul local USR spune că știe ce potențial are Iașiul, fiind convinsă că orașul poate deveni un model de dezvoltare pentru România.

În cursa pentru nominalizarea candidatului USR la primăria Iași s-au înscris doi candidați, respectiv deputatul Cosette Chichirău, lider al filialei județene USR Iași, și avocatul Mihai Lupu.

Pentru președinția Consiliului Județean Iași s-au înscris Daniel Dâscă, Cezar Havârneanu și George Țăranu.

Pe 3 octombrie este programată dezbaterea internă între candidați, iar votul membrilor USR Iași pentru stabilirea persoanei care va intra în cursa pentru primărie va avea loc pe 10 octombrie.

Alianța USR-PLUS va avea candidați comuni la alegerile locale, însă filiala ieșeană PLUS nu a anunțat deocamdată modalitatea de desemnare a propriilor candidați.

Cosette Chichirău a candidat la postul de lider al partidului, fiind învinsă de Dan Barna, iar ulterior, la congresul USR de la Timișoara a ratat intrarea în Biroul Național al partidului.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)