Dumitru Oprea: Susținem implicarea în politică a oamenilor de afaceri. Este nevoie ca ei să înțeleagă politica și să depășească perspectiva propriei afaceri

“Am observat foarte clar cum etatismul promovat de PSD a avut ca rezultat distrugerea economiei. Ca urmare a politicilor absurde promovate de Dragnea, Dăncilă, Teodorovici, lipsite de minima înțelegere a modului în care funcționează economia, suntem într-o situație limită, în care vorbim (deocamdată!) de un deficit de 4,3% din PIB, care necesită un efort considerabil pentru a fi echilibrat.

O mai bună comunicare între stat și mediul de afaceri înseamnă un câștig pentru ambele părți. Statul, reprezentat de politicieni și guvern, trebuie să sprijine antreprenoriatul pentru dezvoltarea economiei. Dar mediul de afaceri trebuie să se implice la rândul său. Iar aceasta înseamnă dialog. Săptămâna trecută a avut loc o primă întâlnire între premierul Ludovic Orban și reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României, o structură care, prin membrii săi, asigură aproximativ 25% din PIB. Pentru acest segment, guvernele Dragnea au călcat în picioarele toate promisiunile făcute mediului de afaceri și au introdus peste noapte sute de modificări ale Codului Fiscal. Astăzi, guvernarea PNL reface legăturile cu mediul de afaceri și caută soluții care să fie profitabile atât pentru angajat, cât și pentru angajator și pentru stat.

Trebuie înțeles faptul că fără implicarea mediului de afaceri cultura antreprenorială nu va putea fi dezvoltată ușor. Din acest punct de vedere, susținem implicarea în politică a oamenilor de afaceri. Este nevoie ca ei să înțeleagă politica și să depășească perspectiva propriei afaceri, pentru a avea o imagine generală a economiei. După cum și politicienii trebuie să învețe să propună legi adaptate fiecărui domeniu de activitate din România. Experiențele celor două categorii pot fi diferite, dar puse laolaltă au capacitatea de a regenera economia românească.

Oamenii de afaceri de succes nu vor avea neapărat un câștig material prin intrarea în politică. În schimb, pot veni cu o experiență prin care statul devine mai dinamic, mai deschis și mai flexibil. Așa se poate vorbi despre o dezvoltare durabilă, care să ducă la creșterea inițiativei private și a nivelului de trai. Îmbinarea dintre această abordare și politicile sociale ar contribui mult la dezvoltarea economiei, la scăderea sărăciei și la construirea unei Românii în care să primeze binele comun.“

SURSA: Declarație politică Dumitru Oprea, deputat PNL

Politica

Comentarii

Un comentariu to “Dumitru Oprea: Susținem implicarea în politică a oamenilor de afaceri. Este nevoie ca ei să înțeleagă politica și să depășească perspectiva propriei afaceri”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)