Dumitru Oprea: Uniunea Europeană după Brexit

“Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este considerată de unii o greșeală cu posibile consecințe grave, care arată efectele populismului și ale demagogiei. Au apărut deja primele probleme cu care se va confrunta Regatul. Scoția vorbește despre rupere, la care se adaugă problema irlandeză, readusă acum în discuții.
Palierul economic este cel pe care s-a bătut monedă de către susținătorii Brexitului, prezentând britanicilor imaginea unei Uniuni Europene care îi jecmănește și promițându-le că părăsirea ei va însemna prosperitate imediată.

Adevărul este altul: ieșirea de pe piața comunitară, lipsa de acorduri comerciale cu țările UE arată că Marea Britanie riscă să intre într-o criză economică și socială consistentă. Primele semne încep să apară după mutarea tuturor instituțiilor europene în alte țări, dublată de cea a sectorului privat. O serie de bănci deja au părăsit Regatul Unit, preferând sistemele Europei continentale, un gest urmat și de o serie de producători de mașini.

Evenimentul istoric s-a înregistrat, iar cel mai pretențios membru al Uniunii, care s-a bucurat de nenumărate excepții, a părăsit comunitatea. Cu toate efectele pentru Marea Britanie, guvernarea trebuie să aibă în vedere ce urmează să se întâmple cu cetățenii români din Marea Britanie, astfel încât să nu sufere nici o formă de nedreptate sau abuz.

Începând de vineri seară, vorbim despre o nouă Uniune Europeană, în care trebuie să apărăm interesele și dezvoltarea României și ale românilor.“

SURSA: Declarație politică Dumitru Oprea, deputat PNL

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)