Dumitru Fodor, fondator Vetro: Nu mai e vreme pentru lamentații, ci pentru a găsi soluții

“Astăzi nu mai e vreme pentru lamentații, ci pentru a găsi soluții. De această dată, suntem datori, în această situație excepțională, să găsim rezolvarea impasului cu toții, împreună. Astăzi nu mai există public/ privat, ci o singură echipă cu o misiune foarte clară.

După criză, indiferent de culoare politică, indiferent de domeniul economic în care activăm, vom avea nevoie de un mediu economic stabil, plin de oportunități și de un stat capabil să administreze domenii-cheie precum sănătatea, educația, securitatea cetățenilor.

O economie nu poate exista fără oameni și fără ca aceștia să fie sănătoși. Astăzi avem de ales între a suferi economic și a ne proteja pe noi și pe semenii noștri. Sunt sigur că din această încercare vom ieși cu toții mai întăriți și mai înțelepți. A (re)clădi încrederea între noi și în instituții ține de fiecare și avem datoria de a duce această misiune cu succes la bun sfârșit, de a ne bizui unii pe alții și în cele mai grele momente, dar și atunci când ne bucurăm de prosperitate și fructificăm oportunități.

Mulți spun că nimic nu va mai fi la fel după această criză. Sunt de acord. Sunt optimist și spun că, din fericire, nu va mai fi totul la fel și ne vom fi învățat, fiecare în parte, o lecție valoroasă de viață și de business. Azi toți cei care au implementat la nivelul companiilor lor principii etice de business au de câștigat, deoarece au cel mai important capital: încrederea angajaților și a partenerilor lor.

Să fim optimiști! Vom fi mai puternici împreună!“

SURSA: Dumitru Fodor (fondator Vetro), facebook

Afaceri

Comentarii

Un comentariu to “Dumitru Fodor, fondator Vetro: Nu mai e vreme pentru lamentații, ci pentru a găsi soluții”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)