Bogdan Cojocaru, deputat PSD: Este rușinos ca de câțiva ani Iașul să figureze pe toate listele negre privind poluarea, iar autoritățile să nu ia nici o măsură concretă
Deputatul PSD Bogdan Cojocaru le cere ministrului Mediului și primarului Iașului să prezinte urgent un plan de măsuri pentru combaterea poluării în oraș, după ce Comisia Europeană a inclus Iașul pe lista localităților cu un nivel ridicat al poluării.
Deputatul social-democrat Bogdan Cojocaru susține că Iașul apare pe lista întocmită de Comisia Europeană privind orașele din România unde trebuie luate măsuri rapide pentru combaterea poluării, el acuzându-i pe edilul Mihai Chirica și pe ministrul Mediului Costel Alexe că nu fac nimic pentru a remedia această “gravă problemă“.
“Comisia Europeană a dat recent un termen de patru luni României pentru a corecta deficiențele referitoare la poluare în mai multe orașe mari ale țării, printre care și Iașul. Este vorba despre nerespectarea valorilor limită pentru dioxidul de azot. Ce au făcut ministrul Mediului, ieșeanul Costel Alexe și primarul Mihai Chirica? Nu-i interesează subiectul? Cei doi s-au afișat zilele trecute alături de ministrul Sănătății, aflat la Iași, dar n-au suflat o vorbă despre o chestiune importantă pentru sănătatea locuitorilor orașului“, afirmă deputatul PSD, Bogdan Cojocaru.
El consideră că traficul auto din oraș este principala cauză a poluării aerului, acuzând dezinteresul primăriei ieșene pentru a rezolva această problemă.
Totodată, deputatul Bogdan Cojocaru le-a cerut ministrului Mediului Costel Alexe și primarului Mihai Chirica să le explice ieșenilor de ce s-a ajuns în această situație și să prezinte de urgență un plan de măsuri.
“Cei doi sunt de câteva luni în același partid, după ce primarul Chirica s-a înscris la liberali. Le cer să treacă la treabă, pentru că ieșenii merită să respire un aer curat. Este rușinos ca de câțiva ani Iașiul să figureze pe toate listele negre privind poluarea, iar autoritățile să nu ia nici o măsură concretă“, a mai spus deputatul social-democrat, Bogdan Cojocaru.