De ce a demisionat șeful Aeroportului Iași? Trei posibile explicații

Mutare neașteptată la aeroportul din Iași. Cătălin Bulgariu și-a dat demisia din funcția de director, anunțul fiind făcut de către președintele CJ, Maricel Popa. Șeful CJ a spus că a primit la sfârșitul săptămânii trecute cererea de demisie a șefului aeroportului ieșean, Cătălin Bulgariu. In documentul scris de mână de Bulgariu nu se precizează motivele pentru care a recurs la acest gest.

“Demisia am primit-o sâmbătă. Au fost două zile în care am tot discutat cu specialiști din domeniul aviației, dar și cu oameni din consiliul de administrație de la aeroport. Demisia este un act unilateral. La aeroport, lucrurile nu merg în ritmul pe care ni-l dorim. Creșterea numărului de pasageri a fost inerțială, iar dezvoltarea aeroportului ar trebui să se facă într-un ritm accelerat“, a afirmat președintele CJ Iași Maricel Popa. Printre rânduri se observă o nemulțumire a șefului de la CJ vizavi de activitatea de la aeroport.

El a spus că urmează ca membrii Consiiului de Administrație de la aeroport să decidă în scurt timp numele noului director interimar al aerogării ieșene. Cătălin Bulgariu nu a putut fi contactat pentru a explica motivele demisiei sale.

De ce a demisionat totuși Bulgariu?

1. Decizie personală, cauzată de nerealizările de la Aeroport. Puțin probabil ca directorul Cătălin Bulgariu să fi avut mustrări de conștiință. Dacă avea de gând să plece, o putea face mult mai repede, mai ales că în ultimele trei luni activitatea aerogării a fost blocată de pandemie.

2. O discuție încinsă cu șeful CJ, Maricel Popa. Se apropie alegerile locale, iar Aeroportul va fi o temă serioasă în campania electorală. Proiectul modernizării bate pasul pe loc, s-au pierdut multe rute, iar relația dintre Aeroport și companiile aeriene este mai degrabă rece. Blue Air a amenințat că pleacă de la Iași, în timp ce WizzAir a avut o atitudine oscilantă în privința anunțurilor de noi rute. Sunt unele informații privind tensiuni mai vechi Bulgariu-Popa, care ar fi escaladat în aceste zile

3. Calcule politice. Se vehiculează varianta ca Bulgariu să fie cooptat în echipa lui Mihai Chirica. Scenariul nu poate fi exclus, dar întrebarea e care ar fi miza pentru Chirica. În orice caz, gestul demisiei de la aeroport le convine liberalilor, mai ales candidatului la CJ, Costel Alexe, absent în ultima perioadă din dezbaterea locală.

Politica

Comentarii

Un comentariu to “De ce a demisionat șeful Aeroportului Iași? Trei posibile explicații”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)