Bogdan Cojocaru, deputat PSD: Nu de aplauze la comandă are nevoie România, ci de oameni care să se apuce de treabă.

Aplaudacii liberali au invadat mediul online pentru a-l aclama pe Klaus Iohannis, după ce României i-a fost alocată suma de 80 de miliarde de euro de la UE pentru următorii ani.
Zici că gata, de mâine întreaga țară se va transforma într-un imens șantier și că nu vor exista atâtea camioane în România cât chef de muncă au liberalii.
Realitatea e cu totul alta, iar banii aflați deocamdată pe hârtie nu se vor transforma peste noapte în autostrăzi, căi ferate, școli și spitale. În cele nouă luni de când PNL se află la putere n-am văzut ca măcar un proiect important din cele trâmbițate să fie demarat. Demagogia cuplului Iohannis-Orban începe să iasă la iveală, iar românii au înțeles deja că planul galben era ca PSD să fie scos de la putere doar pentru a fi plantați în funcții hulpavii liberali. De aici și bucuria fără margini a aplaudacilor din PNL că vor avea bani mulți pe mână și că vor huzuri în voie în următorii patru ani. Acești oameni nu știu să scrie un proiect, dar speră ca românii să nu se prindă de incompetența și nerușinarea de care dau dovadă din plin.
PSD este obligat să intervină, iar moțiunea de cenzură împotriva guvernului Orban devine o necesitate. Suntem pregătiți să oprim spectacolul jalnic al liberalilor. Nu de aplauze la comandă are nevoie România, ci de oameni care să se apuce de treabă.

SURSA: Bogdan Cojocaru, deputat PSD, facebook

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)