Archive for July, 2020
Bogdan Cojocaru, deputat PSD: Domnilor liberali, lecția pe care trebuie să o învățați este că guvernarea nu se poate face oricum te taie capul
”Cel mai mare număr de cazuri de COVID-19 a fost înregistrat ieri. Pe de o parte PNL spune că poate nu toți cetățenii au fost responsabili și nu au luat măsurile necesare pentru a limita infectările. Însă într-un astfel de domeniu nu poți lăsa la voia întâmplării aceste comportamente. Eu spun că autorii morali ai [...]
Ce soluții sunt pentru organizarea cursurilor și examenelor online aferente programelor de formare profesională a adulților?
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei şi Cercetării informaţii privind tipurile de programe pentru care se pot desfăşura, în prezent, cursuri de calificare/specializare în sistem online. „Schimbările intervenite în economie, ca urmare a pandemiei de coronavirus, au impus luarea unor măsuri și în privința programelor de pregătire profesională a adulților.
Dumitru Oprea: Este nevoie urgentă de un sistem eficient de monitorizare a traseului profesional al absolvenților
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei şi Cercetării informaţii privind dezvoltarea unui sistem de monitorizare a traseului profesional al absolvenţilor de învăţământ superior din România. „Studiul «Mapping the state of graduate tracking policies and practices in the EU Member States and EEA countries», elaborat de Comisia Europeană, arată că aproximativ două treimi dintre [...]
TAROM introduce cursa aeriană Iași-Constanța din 24 iulie. Vor fi două zboruri pe săptămână
Compania TAROM va introduce începând cu 24 iulie zboruri directe Iași-Constanța, astfel că ieșenii vor putea ajunge pe litoral în mai puțin de o oră. Decizia operatorului aerian a fost luată în urma unui sondaj online efectuat de TAROM, 90 la sută din cele 11.000 de persoane participante susținând introducerea zborului.
Ziarul de Iași: Apar băieţi deştepţi la liberalii ieşeni. O firmă abia înfiinţată câştigă 100.000 lei pe lună
Un şef al liberalilor ieşeni a avut un debut fulminant în afaceri în acest an, scrie Ziarul de Iași. Lider de grup al „aleşilor“ PNL, Eduard Boz, avocat de profesie, s-a specializat în vânzarea de măşti de protecţie. Societatea la care deţine 50% din părţile sociale a încheiat, în mai puţin de două luni, 17 [...]