Dumitru Oprea: Măsuri pentru asigurarea securității cibernetice a activităților on-line

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei şi Cercetării informaţii privind măsurile ce vor fi luate pentru a creşte gradul de securitate cibernetică în timpul desfăşurării cursurilor on-line.

„Având în vedere riscurile de securitate cibernetică la care ar fi putut fi expuși atât profesorii, cât și elevii și studenții în timpul desfășurării activităţilor on-line, v-am solicitat, printr-o întrebare, în data de 23 aprilie 2020, să prezentați măsurile pe care le aveți în vedere pentru a preveni acest tip de riscuri.

În răspunsul dvs. ne-ați comunicat faptul că MEC, prin Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), operaţionalizează portalul Digital pe educred.ro. Funcţionarea tuturor platformelor de e-learning şi a aplicaţiilor furnizate prin intermediul acestui portal respectă legislaţia privind siguranţa cibernetică a utilizatorilor, platformele şi aplicaţiile pentru videoconferinţe fiind în permanenţă monitorizate şi testate.

De asemenea, ați comunicat și faptul că există o listă de aplicații de tip videoconferinţă acceptate și recomandate profesorilor, printre care CISCO Webex sau cele incluse în pachetul Google Team, respectiv Microsoft Office 365.

Cu toate acestea, odată cu începerea noului an școlar, au fost semnalate cazuri în care persoane necunoscute au accesat aplicațiile pe care se desfășurau orele on-line ale elevilor, deturnând lecțiile, utilizând un vocabular vulgar sau postând mesaje obscene”, a arătat parlamentarul PNL.

În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministrului Educaţiei detalii despre cum se va realiza instruirea atât a profesorilor, cât şi a elevilor şi studenţilor în vederea utilizării platformelor şi aplicaţiilor on-line, dar şi evaluarea riscurilor la care se expun aceştia. De asemenea, este important de ştiut cine se va ocupa de gestionarea platformelor şi a aplicaţiilor pentru activităţile on-line din şcoli.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)