Dumitru Fodor, fondator VETRO: Avem nevoie de legislaţie coerentă care să scurteze cât mai mult drumul alimentelor de la fermă la furculiţă

“Ca medici veterinari și ca profesioniști purtăm în mod direct responsabilitatea stării de bine a animalelor. Iar când spun animale, mă refer atât la cele de companie, cât și la cele de rentă.

Fără tăgadă, orice om care are unul sau mai multe animale în preajma lui știe sau învață să aibă grijă de acestea, însă apar momente, destul de des, când este mare nevoie de intervenția profesionistului veterinar. La fel se întâmplă cu medicina umană, când apelăm la specialiști pentru tratarea unor afecțiuni, deși, instinctiv, știm cum să ne protejăm sănătatea. Iar tratamentul este adeseori asociat cu o serie de medicamente pe care, în mod evident, nu le luăm „după ureche“, ci în urma unei recomandări sau a unei prescripții.

Trebuie să o spunem răspicat: o mare influență asupra sănătății noastre o poate avea folosirea corectă sau incorectă a produselor cu prescripție sau a produselor biologice atunci când tratăm animalele. Cu toții ne dorim să mâncăm alimente sănătoase, iar pentru acele alimente provenite de la animale este nevoie de intervenția profesionistului veterinar pentru a fi siguri că ceea ce consumam este sănătos, și nu obținut în condiții de „presiune economică“.

Dacă tot am adus în discuție componenta economică, nu trebuie să obosim niciodată în a afirma și reafirma faptul că una dintre ramurile importante de dezvoltare a economiei noastre este agricultura! Cu toate acestea, în agricultură avem un deficit major economic provocat de exportul de materii prime și importuri de produse finite.

Pentru a corecta acest deficit avem nevoie ca agricultura, implicit și creșterea animalelor, unde rolul profesionistului veterinar este vital, să cunoască o nouă etapă de dezvoltare.

Or, această nouă dezvoltare constă în transformarea agriculturii de subzistență într-una sănătoasă, iar creșterea animalelor să fie realizată și în microferme familiale, care să producă suficient venit, astfel încât o familie să își permită un trai decent.

Toate aceste lucruri nu se pot întâmpla de la sine nu se pot întâmpla fără existența profesioniștilor atunci când este nevoie de ei și nici nu se pot întâmpla fără existența unui cadru legal care să permită creștere economică sănătoasă și pe termen lung.

În noul context european în care ne dorim să reducem poluarea prin a consuma produsele agroalimentare preponderent în zona în care sunt produse (lanț scurt de la fermă la furculiță), consider că existența unui cadru legislativ care să permită dezvoltarea comunităților de mici producători și care să poată fi asistați de profesioniști la un cost rezonabil este absolut obligatorie!“

SURSA: Dumitru Fodor, fondator VETRO, facebook

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)