Cristi Berea (USR PLUS): Când a venit Dăncilă premier am zis că gata, nu se mai poate, intru în politică. Dăncilă m-a făcut senator, nu mai puteam sta deoparte

Senatorul USR PLUS Cristi Berea recunoaşte că până în urmă cu doi-trei ani nu-l interesa politica, ba mai mult îl enerva cearta permanentă pe care o vedea la televizor.

”Până acum doi-trei ani de zile nici nu mă gândeam la politică. Când mă uitam la TV şi vedeam doar ceartă, mă enervam, închideam televizorul sau schimbam postul. Totul până în momentul când a apărut Viorica Dăncilă în peisaj. Mi-am dat seama că noi, cei care ieşeam în stradă, oamenii de bun simţ care îşi făceau o carieră în privat, stăm deoparte şi o să fie la putere ăştia, adică Dăncilă sau Genunche. Dăncilă m-a făcut senator. Când a venit Dăncilă am zis gata, nu se mai poate. Înainte eram în stradă, dar atunci am zis că e momentul să mă implic”, a afirmat senatorul USR PLUS, Cristi Berea.

El îşi aminteşte şi cum a luat decizia de a se înscrie în PLUS.

”Era clar că în partidele împotriva cărora protestam nu aveam cum să intru. Mai era şi PNL, eu fiind votant al acestui partid până a apărut USR-ul în peisaj. Doar că aici în Iaşi PNL a avut o problemă mare de credibilitate, cum o are şi acum. Am ales PLUS. Am zis că eu sunt la început şi vreau să intru într-o formaţiune aflată la început. M-am înscris chiar atunci când s-a înfiinţat PLUS”, spune Berea.

Senatorul Cristi Berea afirmă că nu l-a dus nimeni de mână la PLUS şi nici nu cunoştea pe nimeni în acest partid.

”A fost o opţiune personală. Am fost la primul congres PLUS împreună cu alţi colegi, eram 40 de delegaţi din Iaşi. Am luat totul ca o joacă, nu m-am gândit că o să candidez”, susţine Berea.

El precizează că povestea candidaturii sale este una simpatică şi că în nici un caz nu se vedea senator în momentul când a intrat în cursa internă.

”Am spus că voi candida să văd ce se întâmplă. Mi-am zis de ce nu. Aşa mi-am depus dosarul de candidatură alături de alţi colegi. La PLUS a fost o selecţie riguroasă, nu a fost o chestie de faţadă. A fost concurs de dosare, plus CV, plus proiect politic, apoi interviurile pe care le-am avut în faţa membrilor PLUS. 60 la sută din punctaj a fost dat de către membrii PLUS. A fost o campanie internă pe bune, cu tot felul de întrebări incomode din partea colegilor. Am ieşit pe locul unu la Senat în PLUS, iar în final pe listă am fost pe locul doi, după candidatul USR. Recunosc că am avut emoţii până în ultimul moment dacă intru sau nu în Senat”, a declarat senatorul Cristi Berea.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)