Primarul Mihai Chirica vrea un răspuns ferm al USR PLUS în privinţa unei colaborări la nivel local: Le transmit că după 15 aprilie nu va mai exista nicio negociere

Filiala ieşeană a PNL cere USR PLUS să spună ”ferm” dacă doreşte să participe la guvernarea locală, primarul Mihai Chirica avertizând că nu va mai exista nicio negociere după 15 aprilie, când consilierii locali încep dezbaterea bugetului local.

Mihai Chirica, totodată şeful filialei municipale PNL Iaşi, a declarat că pe 31 martie este programată o şedinţă de Consiliu Local şi că vrea demararea urgentă a negocierilor între liberali şi USR PLUS pentru a decida formula colaborării locale.

”Vrem un răspuns ferm din partea USR PLUS. Îmi doresc să primim un răspuns la propunerea noastră cât mai repede posibil. Îi atenţionez însă pe colegii de la USR PLUS că PNL Iaşi a decis că mandatul Comisiei de negociere pe care o coordonez se încheie odată cu finalizarea dezbaterii proiectului de buget al Municipiului Iaşi pentru anul 2021, adică pe 15 aprilie”, a declarat Mihai Chirica.

El a afirmat că după 15 aprilie nu va mai exista nicio negociere cu USR-PLUS Iaşi.

”Intrăm deja în a şaptea lună de când noi, liberalii, încercăm să construim o alianţă politică în favoarea ieşenilor. Din acest motiv, vreau să fiu clar: nu va mai exista nicio negociere politică între aceste formaţiuni politice odată ce bugetul va intra în plenul Consiliului Local Iaşi”, a avertizat primarul Iaşului.

Negocierile dintre PNL şi USR PLUS sunt în prezent blocate la Iaşi, iar în Consiliul Local nu există încă o majoritate politică. Edilul Mihai Chirica a invitat din nou USR PLUS la negocieri, după ce prima rundă de discuţii, din urmă cu două săptămâni, a eşuat, liderii USR PLUS reclamând lipsa de la negocieri a liderului PNL Iaşi, Costel Alexe.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)