Liberalul Alexandru Muraru: Administraţiile ieşene au la dispoziţie fonduri record pentru investiţii. Numai prin programul “Anghel Saligny”, Iaşul primeşte peste 1,7 miliarde de lei

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că administraţiile publice ieşene vor avea la dispoziţie fonduri record pentru investiţii în următorii ani, el precizând că numai prin programul “Anghel Saligny” judeţul primeşte 1,7 miliarde de lei.

Alexandru Muraru afirmă vineri, într-o conferinţă de presă, că pentru proiectele de modernizare a comunităţilor locale ieşene urmează una din cele mai bune perioade din ultimii 30 de ani.

Şeful liberalilor ieşeni a declarat că autorităţile locale dispun de multiple instrumente de atragere a fondurilor pentru investiţiile de interes public, cu sprijinul guvernului şi Uniunii Europene.

“Autorităţile publice locale din judeţul Iaşi au la dispoziţie ample programe guvernamentale de finanţare. Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”, promovat de PNL, a fost recent suplimentat de la 50 la 65 miliarde lei, datorită interesului deosebit pentru finanţarea proiectelor locale. Iaşiul primeşte, în cadrul acestui program, peste 1,7 miliarde lei, din care 648 milioane lei sunt pentru apă şi canalizare, 865 milioane lei pentru drumuri şi poduri, iar diferenţa pentru gaze naturale”, a afirmat liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru.

El consideră că programul „Anghel Saligny” asigură accesul locuitorilor din mediul rural la servicii esenţiale şi duce la evitarea riscului depopulării în comunităţile subdezvoltate.

Totodată, deputatul PNL aminteşte că administraţiile ieşene pot solicita fonduri din această săptămână pe anumite componente ale Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

“Acest demers, pornit cu o lună şi jumătate înainte de termen, arată implicarea responsabilă a Guvernului şi interesul PNL faţă de problemele regionale şi locale. Este vorba de surse care acoperă proiectele prietenoase cu mediul înconjurător pentru reabilitarea a clădirilor şi modernizarea localităţilor”, a mai afirmat liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)