Alexandru Kocsis (Forţa Dreptei), despre majorarea salariilor demnitarilor: Oamenii simpli au reacţionat, fiind revoltaţi faţă de lipsa de empatie a celor care au votat în Senat
Deputatul de la Forţa Dreaptă, Alexandru Kocsis, a comentat pe Facebook votul din Senat privind majorarea cu 25% a salariilor demnitarilor și a angajaților din Secretariatul General al Guvernului, Parlament, Consiliul Legislativ și Administrația Prezidențială.
Totodată, Kocsis le explică şi colegilor săi din Parlament de unde vine furia oamenilor după votul exprimat de senatori pe această temă.
”Stimați colegi, reacția oamenilor la votul de ieri nu este așa cum credeți legată de bani, așa că nu vă mai chinuiți să prezentați comparații între câștigul unui primar, parlamentar sau ministru din România și omologii săi din nu stiu care stat european.
Reacția oamenilor este față de lipsa de empatie, față de dubla măsură și față de cât de deconectați par cei care decid de realitatea celor pentru care ar trebui să ia decizii.
Aș putea să concluzionez că reacția oamenilor față de votul dat ieri este o revoltă față de nesimțire.
Știu că se vor supăra mulți colegi parlamentari pe mine, spunând că i-am făcut nesimțiți, dar nesimțirea nu este o injurie, ci o stare de fapt a celor care nu se simt, care nu conștientizează locul, momentul, contextul.
Sunt convins că la votul din Camera decizională se va reveni cu modificări asupra proiectului, dar va fi în zadar. Răul a fost făcut deja și mesajul de nepăsare a fost și transmis și recepționat”.