În timp ce Turkish Airlines amână, Wizz Air preia iniţiativa şi introduce trei zboruri pe săptămână de la Iaşi la Istanbul începând cu 4 aprilie
Compania Wizz Air va introduce începând din 4 aprilie o cursă aeriană directă între Iaşi şi Istanbul, cu o frecvenţă de trei zboruri pe săptămână.
Zborurile sunt programate marţi, joi şi sâmbătă, biletele fiind puse în vânzare pe site-ul companiei aeriene.
Directorul Aeroportului, Romeo Vatră, a declarat că introducerea rutei Iaşi-Istanbul este o veste ”extraordinară”, în condiţiile în care prin aeroportul-hub din Istanbul sunt asigurate legături către America de Nord, Asia sau Australia.
”În plus, Istanbul se întinde pe două continente, acest lucru asigurându-i o poziționare strategică atât din punct de vedere comercial, cât și din punct de vedere turistic. Avem convingerea că această nouă rută va fi o investiție viabilă pentru noi toți. Totodată, este un semn clar că prin noul proiect de extindere a infrastructurii aeroportului din Iaşi, la care lucrăm în prezent, oferim companiilor aeriene mai multă stabilitate și oportunitatea de a se dezvolta pe termen lung”, a declarat directorul aeroportului din Iaşi, Romeo Vatră.
Potrivit site-ului companiei Wizz Air, începând cu 18 mai vor fi introduse zboruri directe de la Cluj-Napoca şi Bucureşti către Antalya. De la Cluj-Napoca vor fi două zboruri pe săptămână către destinaţia turistică din Turcia, în timp ce de la Bucureşti vor fi trei curse în fiecare săptămână.